“Noile proiecte de legi ale educaţiei – atentat la adresa identităţii naţionale”.
Din 1990 şi până astăzi, toţi miniştrii educaţiei, vreo 30, în 32 de ani, au susţinut “reforma educaţiei”. Unii au venit cu modificările metodologiilor de examinare şi de promovare, alţii au propus schimbarea planurilor-cadru, a manualelor sau ziua începerii ori a terminării şcolii. Aşa-zisa reformă s-a făcut doar într-un singur sens: al descompunerii, privatizării şi lichidării şcolii româneşti clasice, în numele educaţiei active, alternative şi incluzive.
Momiţi de frumoasa idee că elevul se află în centrul procesului educativ, s-a pus pe roate o reţea de educaţie bazată pe un dubios parteneriat public-privat, şcoală-părinţi – ONG-uri-corporaţii, pentru a deturna educarea copiilor de la valorile naţionale, morale şi religioase. În expunerea de motive a proiectelor de lege suntem informaţi că raţiunea de a fi a legii este de a ajuta la aderarea României la OCDE, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Aşadar, centrul de greutate al acestei noi reforme cade în afara preocupării pentru sprijinirea învăţământului, şcoala este reformată din motive conjuncturale, de oportunitate politică, după norme şi interese care nu sunt specifice şcolii.
De mai bine de trei decenii, la cârma sistemului de educaţie din România s-au instalat organizaţii transnaţionale şi internaţionale care dictează politica educaţională. Acest tip de reformă continuă erodează suveranitatea unei naţiuni şi o transferă de la cetăţeni şi stat către organizaţii globale.
În cadrul proiectelor de lege o poziţie proeminentă este acordată unor valori curente pe piaţa ideologică globală, precum: diversitatea, echitatea, incluziunea. Ele au fost folosite în Vest pentru a descompune sistemele de învăţământ public din ţările avansate, nu pentru a le consolida sau îmbunătăţi. Totodată, aceste concepte sunt folosite în sistemele de educaţie din Vest pentru a justifica discriminarea populaţiei albe, a bărbaţilor şi a femeilor, a creştinilor, a copiilor extrem de buni la învăţătură, în folosul unor categorii declarate de către experţi ca fiind categorii sau minorităţi dezavantajate.
Un exemplu asupra modului cum aceste aşa-zise valori sunt puse în circulaţie şi la noi, în sistemul de educaţie, îl reprezintă recomandarea recentă pe care au făcut-o inspectoratele şcolare judeţene către unităţile din învăţământul preuniversitar, referitoare la posibilitatea consultării şi utilizării de către cadrele didactice, la orele de consiliere şi orientare, şi nu numai, a Manualului pentru predarea şi integrarea la clasă a egalităţii de gen, aceasta venind la sugestia Coaliţiei pentru Egalitate de Gen. Manualul este structurat în cinci capitole şi cuprinde aspecte teoretice despre stereotipii şi prejudecăţi de gen. De asemenea, conţine şi o analiză a programelor şcolare care se pretează la introducerea elementelor de egalitate de gen, anume: “Consiliere şi dezvoltare personală”, “Limba şi literatura română”, “Istorie”, “Educaţie socială”, “Logică”, “Psihologie”, “Economie”.
Atunci când se referă la conceptul de egalitate de gen, în sens larg, aceasta include şi persoanele cu o identitate de gen minoritară, persoanele transgender şi persoanele non-binare, dar şi unele persoane din rândul comunităţii LGBTQ. Identitatea de gen este definită ca o experienţă personală, subiectivă şi adânc înrădăcinată a unei persoane cu privire la genul ei, care poate corespunde sau nu sexului de la naştere. Observăm astfel cum o ideologie utopică egalitaristă este transpusă şi în rândul sexualităţii, în beneficiul unei pseudo-elite ce urmăreşte consolidarea puterii pentru a lovi în familie, şcoală, Biserică şi naţiune.
De aceea, Partidul AUR se va opune adoptării noilor proiecte de legi ale educaţiei.
Nu există răspunsuri