Ionuț Neagu – Declarație politică – Monumentul eroilor fostei Securități de la Pitești – o jignire la adresa demnității naționale

Adresată de către domnul senator: Ionuț NEAGU

Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna

Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Senatului din data de: 28.09.2022

Titlul declarației politice:Monumentul eroilor fostei Securități de la Pitești – o jignire la adresa demnității naționale

Doamnă președinte, stimați colegi,

În data de 14 septembrie 2022, a fost inaugurat în Cimitirul Militar de la Pitești un monument dedicat așa-zișilor ”eroi” ai fostei Securități. Evenimentul a fost organizat de Asociația Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din cadrul Serviciului Român de Informații. La acest eveniment au participat: cadre militare în rezervă ale SRI, SIE și Direcției de Informații Militare din mai multe județe ale țării, reprezentanți ai asociațiilor de rezerviști ai MAPN, MAI, precum și membri ai Asociației Cultul Eroilor Regina Maria.

Acțiunea este o sfidare a memoriei și demnității naționale din mai multe motive.

În primul rând, pentru faptul că sunt omagiați torționarii atâtor români care și-au pierdut viața în temnițele comuniste sau care, deși au supraviețuit, nu și-au mai putut relua niciodată viața din punctul în care a fost întreruptă.

În al doilea rând, pentru că prin locul în care a fost inaugurat (respectiv într-un cimitir militar) și prin denumirea monumentului, oameni care au avut mâinile pătate de sânge nevinovat sunt ridicați la rangul nemeritat de „eroi”.

În al treilea rând, pentru că într-o zi de mare însemnătate pentru creștinii ortodocși –  Ziua Crucii –, ocazie cu care aceștia sărbătoresc biruința asupra vrăjmașului, sub sigla Serviciului Român de Informații, s-a inaugurat un monument care înlocuiește martirul din mentalul colectiv cu torționarul. Astfel de momente ne arată că în lupta împotriva comunismului învingători nu au ieșit cei care s-au opus acestuia cu prețul vieții, ci din contră, cei care l-au susținut.

În al patrulea rând, pentru că a fost ridicat în orașul în care a început experimentul de reeducare prin tortură care viza mancurtizarea deținuților și crearea omului nou: „homo sovieticus”. În fostul penitenciar de la Pitești a avut loc, în perioada 1949-1952, cel mai mare și cel mai agresiv program din blocul estic de spălare a creierelor prin tortură, cunoscut sub numele de „Experimentul Pitești” sau „Fenomenul Pitești”, pus în aplicare de fosta Securitate pentru lichidarea rezistenței morale a deținuților politici. Estimările totale referitoare la numărul victimelor acestui experiment sunt de domeniul miilor (între aproximativ 1000 și 5000).

A glorifica memoria călăilor chiar în orașul în care regimul comunist a aplicat cele mai crunte lovituri deținuților reprezintă un afront inadmisibil adus adevărului istoric, victimelor și urmașilor acestora, dar și întregii țări. Faptul că ridicarea acestui monument s-a desfășurat nu numai cu acordul ci și cu sprijinul instituțiilor statului român este sfidător.

Având în vedere că această acțiune este ilegală, întrucât încalcă Rezoluţia nr. 1096 din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind „Măsurile de demantelare a moştenirii fostelor sisteme totalitare comuniste”, dar și faptul că Securitatea, potrivit raportului final al comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România emis în anul 2006, a fost declarată „poliție politică”, considerăm imperios necesară și cerem oficial înlăturarea acestui monument. În acest subiect i-am interpelat pe ministrul culturii Lucian Romașcanu și pe reprezentantul special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, Alexandru Muraru.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

               Adresată de către domnul senator: Gheorghe Adrian CĂTANĂ Circumscripția electorala:  nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Sedința Senatului din data de: 29.03.2023 Titlul declarației: Petre Daea, un bufon care trebuie să plece acasă. 10 milioane Euro pentru o ţară întreagă, cea mai […]
Adresată:  Domnului Nicu MARCU, președinte al Autorității Naționale de Supraveghere Financiară De către: Senator Andrei BUSUIOC Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 29/03/2023 Obiectul întrebării: Acoperirea despăgubirilor de către firmele de asigurări în situația producerii unor cutremure majore. Stimate domnule […]
Adresată: Doamnei Ministru al Educației Naționale- Ligia Deca De către: Senator Rodica Boancă Circumscripția: nr. 23, Ialomița Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: cumulul sporului de doctorat cu cel de grad didactic în învățământul preuniversitar Stimată doamnă Ministru, […]
Adresată: Domnului Ministru al Sănătății, Alexandru Rafila De către: Senator Rodica Boancă Circumscripția: nr. 23, Ialomița Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: situația medicilor de familie la nivel național Stimate domnule Ministru Alexandru Rafila,                 La începutul săptămînii […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 – Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: Situația privind importul deșeurilor Stimate domnule Ministru, Gestionarea deșeurilor reprezintă o problemă majoră pentru mediul […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 – Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: Combaterea secetei și protejarea mediului în regiunea Valea Prutului Stimate domnule Ministru, În ultimii ani, […]