Patrimoniul nostru este unul remarcabil, recunoscut pe plan internațional. Din păcate, și ruinele în care zac multe dintre monumentele istorice ale țării sunt la fel de notorii.
Zeci de monumente sunt în stare avansată de degradare, unele dintre ele sunt deja ruine. Fondurile pentru restaurare sunt alocate inegal și adesea cu întârziere, iar autoritățile locale nu au instrumentele sau sprijinul necesar pentru a interveni.
Nu vorbim doar de clădiri vechi, ci de file din istoria noastră, abandonate în tăcere și uitare. Un exemplu emblematic este Roșia Montană, sit istoric de importanță mondială, inclus în patrimoniul UNESCO, cu galerii romane unice în Europa. Deși protejat pe hârtie, în realitate este lăsat în voia sorții și a incertitudinii politice, în loc să fie salvat și pus în valoare.
Tot în ruină stă și Conacul Cantacuzino de la Florești, supranumit „Versailles-ul României”, o capodoperă arhitecturală ajunsă într-o stare jalnică.
Este inadmisibil ca într-o țară europeană, în secolul XXI, biserici de lemn, castele medievale, fortificații, conace boierești și situri arheologice să fie lăsate în paragină. Fiecare monument pierdut este o amintire ștearsă, o parte din identitatea noastră care dispare.
Patrimoniul nu este un moft. Este o resursă esențială pentru educație, pentru turism, pentru dezvoltare durabilă – și mai ales, pentru identitatea națională.
Solicit public Guvernului să intervină de urgență în cazul monumentelor aflate în pericol, să prezinte o strategie coerentă și transparentă și să elimine blocajele birocratice care împiedică acțiunea la nivel local.
În acest sens, voi adresa și o întrebare oficială Ministerului Culturii, solicitând un răspuns clar privind situația actuală a monumentelor istorice în pericol, criteriile de alocare a fondurilor pentru restaurare și măsurile concrete asumate pentru salvarea patrimoniului național.
Când nu ne mai pasă de trecut, riscăm să pierdem și viitorul.
Comments are closed