Adresată de către domnul senator Claudiu-Richard Târziu în ședința Senatului din data de 05.05.2021.
Mulțumesc, domnule președinte.
Hristos a înviat!
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Ion Gavrilă Ogoranu, figură exponențială a rezistenței armate anticomuniste”.
Pe 1 mai anul curent s-au împlinit 15 ani de la moartea unui erou legendar: Ion Gavrilă Ogoranu. La fel cum i-a fost plecarea, i-a fost și comemorarea: acoperită de tăcere.
În ciuda faptului că numele lui este sinonim cu rectitudinea românească sub tirania comunistă, mai-marii zilei s-au ferit să se închine la catafalcul lui sau să-l omagieze la vreo dată rotundă. Îl omagiez eu astăzi, nu pentru că eroul are nevoie de recunoaștere, ci pentru că prin el îi cinstim pe toți cei care au dat chip demnității românești și au păzit flacăra libertății într-o epocă în care a fi vertical și a lupta împotriva regimului politic echivala cu o condamnare la moarte. Fără astfel de oameni, poporul român ar fi suferit în veac rușinea de a fi luat jugul comunist fără murmur.
Ion Gavrilă Ogoranu s-a născut la 1 ianuarie 1923 într-un sat din județul Brașov, iar în timpul studenției s-a refugiat, cu arma în mână, în Munții Făgăraș, unde a constituit un grup de rezistență anticomunistă, alături de mai mulți colegi. Fusese unul dintre liderii grevei studențești din 1946 și pentru aceasta era căutat de forțele de represiune. „Noi am luptat cu arma împotriva comunismului în toți munții României socotind acest lucru ca pe o datorie de onoare a generației noastre. Am sperat să ne vină americanii în ajutor, dar nu am condiționat lupta noastră de intervenția Statelor Unite ale Americii”, mărturisea Ion Gavrilă Ogoranu într-un interviu.
Timp de aproape trei decenii, Ion Gavrilă Ogoranu a fost coșmarul Securității. Grupul său a fost lichidat în 1955, după nouă ani de lupte. Securitatea a dat peste 100 de atacuri asupra lui. Doar Gavrilă a reușit să scape din ultimul asalt și să se ascundă, până în 1976, când a fost arestat prin trădare. Fusese condamnat la moarte în contumacie, dar a scăpat de la execuție și a fost eliberat prin intervenția președintelui american Richard Nixon.
A participat la Revoluția din decembrie 1989, iar apoi s-a dedicat ”datoriei de a mărturisi despre răul comunist”, așa cum spunea mai târziu. Tot ce a scris în memoriile sale a fost confirmat ulterior de cercetări în arhivele Securității.
L-am cunoscut pe Ion Gavrilă Ogoranu la începutul anilor 1990, la monumentul de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pe care-l ridicase în memoria camarazilor lui omorâți de regimul comunist. În fiecare vară, organiza acolo o slujbă de pomenire în care îi evoca pe cei căzuți. Mi-a părut că are alură de voievod. Statura dreaptă, vorba înțeleaptă, mintea iute, îndrăzneala de a acționa, dârzenia luptătorului și smerenia făcătorului de pace, ochii deprinși cu veghea și zâmbetul sincer îl arătau ca fiind din stirpea conducătorilor dăruiți de Dumnezeu. În toți anii care au urmat și în care m-am bucurat de prietenia lui, mi s-a confirmat această noblețe a firii lui. Era efigia unei aristocrații a spiritului sub oblăduirea căreia s-a format generația mea.
De aceea, sper că nu sunt departe timpurile în care noua generație îi va cunoaște pe cei asemenea lui Ion Gavrilă Ogoranu din cărțile de istorie și-i vor lua drept model. Până atunci, fac acest mic gest de dreptate față de el, prin a-i rosti cu reverență numele de la tribuna Senatului României.
Vă mulțumesc.
Comments are closed