Grădinaru Radu – declarație politică – Botoșani, județul nimănui

Botoșani, județul nimănui

          Cu un secol în urmă, în nordul Moldovei, exista o așezare oarecare, o palmă de pământ sprijinită între două mari ape – Prutul și Siretul. Exista un pământ roditor, locuit de oameni gospodari și primitori, de negustori desăvârșiți în arta comerțului și de meșteri pricepuți. Acestui loc nu i-au lipsit nici valorile umane, și nici cele culturale, pe care le-au oferit României drept repere, drept puncte cardinale.

Acea palmă de pământ purta numele simplu de Botoșani. Astăzi, Botoșaniul este o simplă oază de sărăcie într-o mare de nepăsare. Unul dintre cele mai vitregite județe ale României.

Județul Botoșani are cea mai proastă infrastructură rutieră din România, cu mai puțin de jumătate din drumurile județene modernizate. Mai bine de jumătate din gospodăriile botoșănenilor nu sunt racordate la rețeaua de gaz sau de canalizare.

În județul Botoșani, peste 65% din populație nu are un loc de muncă. Iar o bună parte din cei care muncesc, nu au venituri constante și nici nu sunt contribuabili la bugetul de stat, muncind ce apucă, mai ales la sate, unde se muncește la câmp, cu ziua. Pentru că susținerea educației este aproape inexistentă. Și de ce n-ar fi, dacă în posturile bine plătite de stat apar peste noapte doar băieții de bani gata ai județului? Dacă numai prin relațiile potrivite poți ajunge, cu adevărat cineva?

Peste toată această sărăcie, un singur lucru rămâne prosper – clasa politică.

Șapte președinți de Consiliu Județean a numărat până acum județul Botoșani.  Doi s-au remarcat prin fapte penale, alții prin incompetență. Corupția merge și mai departe în instituțiile publice ale județului, de parcă posturile se obțin în funcție de numărul dosarelor penale. Acuzații pentru care nu plătește nimeni, niciodată.

Și, totuși, cine va plăti pentru degradarea județului nostru? Cine va plăti pentru viața pe care o trăiesc în batjocură, de pe o zi pe alta, atâția botoșăneni? Pentru tinerii plecați peste hotare și pentru familiile destrămate?

Botoșaniul este un județ al României care se stinge zi după zi, sufocat de dorința de putere a unei clase politice de nimic. Și în zadar vom dori să schimbăm județul Botoșani sau oricare alt județ, dacă politica nu se va schimba din rădăcinile sale. Dacă în Guvernul României nu vor fi decât patrioți care să lupte pentru idealurile naționale și pentru binele românilor.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Valeriu Munteanu, deputat și vicepreședinte AUR, îi răspunde lui Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei, care a […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin […]
“De ani de zile ați demonstrat o abilitate remarcabilă de a găsi pretexte și de […]
Petrișor Peiu, senator AUR, atrage atenția asupra unei realități economice care riscă să aibă efecte […]
Deputatul AUR Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut vineri, 21 februarie 2025, o […]