Adresată: domnului Mihai DIMIAN, Ministrul Educației și Cercetării
De către: doamna deputat Gianina ȘERBAN, circumscripția electorală nr. 25 Ilfov
Obiectul întrebării: Situația diplomelor de doctor obținute în perioada 1990-2025
Stimate domnule ministru,
Titlul științific de doctor reprezintă cel mai înalt nivel de calificare academică și certifică dobândirea unor competențe avansate de cercetare, contribuția originală la dezvoltarea cunoașterii și respectarea standardelor de integritate științifică. În același timp, în sistemul public din România, deținerea acestui titlu produce efecte juridice și financiare concrete, prin acordarea unui spor salarial distinct, cu impact direct asupra cheltuielilor bugetare.
În perioada post-1990, sistemul doctoral din România a cunoscut transformări semnificative, atât din perspectiva cadrului legislativ, cât și a extinderii numărului de școli doctorale și a volumului de titluri acordate. În paralel, dezbaterea publică privind integritatea academică, standardele de evaluare și existența unor cazuri de plagiat a generat preocupări legitime legate de credibilitatea procesului de acordare a titlului de doctor, precum și de consecințele financiare asociate acestuia.
În acest context, consider necesară o evaluare amplă, pe termen lung, a evoluției titlurilor de doctor acordate în România, a dimensiunii fenomenului plagiatului și a impactului bugetar actual al sporului salarial aferent titlului științific de doctor, în vederea asigurării transparenței, responsabilității instituționale și fundamentării adecvate a politicilor publice în domeniu.
În consecință, domnule ministru, vă solicit să comunicați, în mod detaliat și defalcat, următoarele informații pentru perioada 1990–2025:
- Numărul total de teze de doctorat finalizate și titluri de doctor acordate la nivel național în perioada 1990–2025, defalcat pe ani.
- Numărul total al tezelor de doctorat care au făcut obiectul unor sesizări sau verificări privind suspiciuni de plagiat, în aceeași perioadă.
- Numărul cazurilor în care s-a constatat oficial existența plagiatului, precum și ponderea acestora raportată la totalul titlurilor acordate.
- Numărul titlurilor de doctor retrase ca urmare a constatării plagiatului, defalcat pe ani.
- Numărul total al persoanelor care beneficiază în prezent de sporul pentru titlul de doctor, defalcat pe categorii ocupaționale (învățământ superior, învățământ preuniversitar, administrație publică centrală și locală, alte instituții publice).
- Evoluția numărului beneficiarilor sporului de doctorat în ultimii 10 ani.
- Impactul bugetar anual al acordării sporului pentru titlul de doctor în ultimii 5 ani.
- În ceea ce privește situația persoanelor cărora li s-a retras titlul de doctor ca urmare a constatării plagiatului, vă rog să menționați dacă acestea au beneficiat anterior de sporul de doctorat și dacă au fost inițiate demersuri pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit sau aveți în vedere o astfel măsură pentru viitorul apropiat.

Comments are closed