Adresată:
Domnului Ciprian-Constantin ȘERBAN, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii
Domnului Dragoș-Nicolae PÎSLARU, Ministrul Investițiilor și Proiectelor
De către: Deputat Gianina ȘERBAN
Circumscripția electorală: nr. 25 Ilfov
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 04.11.2025
Obiectul întrebării: Situația critică a infrastructurii feroviare din România
Stimate domnule ministru,
În contextul în care România se află, în 2025, la o răscruce majoră în dezvoltarea infrastructurii de transport, iar atenția publică este concentrată aproape exclusiv asupra autostrăzilor și drumurilor expres, infrastructura feroviară esențială pentru conectivitatea internă, siguranța energetică și mobilitatea durabilă continuă să se degradeze într-un ritm alarmant.
Conform datelor prezentate în analiza „Infrastructura la răscruce: provocări financiare, întârzieri și priorități” (septembrie 2025), România beneficiază, prin PNRR și Programul Operațional Transport 2021–2027, de peste 5,74 miliarde euro alocate infrastructurii feroviare, însă gradul de absorbție rămâne scăzut, iar multe proiecte sunt blocate în faze de licitație sau execuție întârziată.
Totodată, viteza medie a trenurilor de pasageri este de doar 44 km/h, una dintre cele mai reduse din Uniunea Europeană, iar peste 70% din liniile feroviare sunt învechite, necesitând reabilitare urgentă.
În aceste condiții, rețeaua feroviară riscă să piardă orice competitivitate în raport cu transportul rutier, afectând atât mobilitatea cetățenilor, cât și fluxurile economice și logistice strategice ale României.
Având în vedere cele de mai sus, domnule ministru, vă rog să aveți amabilitatea de a-mi răspunde la următoarele întrebări:
1. Care este stadiul actual al absorbției fondurilor europene destinate infrastructurii feroviare prin PNRR și Programul Transport 2021–2027?
2. Câte proiecte feroviare se află în prezent în implementare efectivă, și care sunt principalele cauze ale întârzierilor în execuție?
3. Care este planul de reînnoire a materialului rulant (locomotive, vagoane) și ce buget este prevăzut pentru perioada 2025–2030 în acest scop?
4. În ce măsură se fac demersuri cu privire la introducerea modernizării Magistralei feroviare 500 în noul program SAFE (Security Action for Europe)?
Solicit răspuns în scris.


Comments are closed