Gianina Șerban – interpelare parlamentară către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – România nu este pregătită să ofere necesarul de hrană al românilor .

Adresată: domnului Adrian-Ionuț CHESNOIU, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale

De către: Deputat Gianina ȘERBAN

Circumscripția electorală: nr. 25 Ilfov

Grupul parlamentar: Alianţa pentru Unirea Românilor

Obiectul interpelării: România nu este pregătită să ofere necesarul de hrană al românilor

Stimate domnule ministru,

Românii întâmpină din ce în ce mai multe greutăți în a-și plăti facturile la energie electrică și gaze. Toate aceste facturi i-au îngenuncheat pe români, iar măsurile luate până acum de guvern se dovedesc a fi inutile.

În acest context trăim de foarte mult timp, românii fiind la limita existenței, însă acum aceștia se confruntă cu o altă problemă majoră ce va împovăra din nou populația: lipsa alimentelor. De ani de zile s-a atras atenția asupra lipsei de investiții cu adevărat necesare în agricultură precum irigațiile, o mai bună trasabilitate a alimentelor și chiar crearea de mecanisme prin care să ajutăm micii producători.

Știm cu toții că sistemele de irigații nu doar că nu s-au extins, ba dimpotrivă, au fost distruse sau furate. Anii trecuți am atras atenția asupra recoltelor de legume lucrate cu atâta sudoare, dar aruncate la gunoi pentru că nu există piață de desfacere a acestor produse românești, piața fiind invadată de produse importate, mai ieftine dar și mai slabe din punct de vedere calitativ și nutritiv.

În luna ianuarie a acestui an, una din fabricile de zahăr cu tradiție din România, mai exact din Luduș, județul Mureș, și-a închis porțile, iar riscul ca întreaga fabrică să ajungă la fier vechi este unul real, deși întreaga instalație este funcțională, iar producătorii de sfeclă de zahăr nu mai au cum să-și valorifice munca.

Cu toții am văzut faptul că în PNRR nu a fost prevăzut nici măcar un subcapitol care să solicite fonduri pentru investiții în agricultură, pentru a readuce la un nivel minim toate aceste pierderi în agricultură și pentru a asigura necesarul de hrana al românilor.

Toate acestea vor avea din păcate un singur rezultat, lipsa alimentelor care va duce la creșterea necontrolată și nejustificată a prețurilor.

Având în vedere cele expuse, domnule ministru, doresc să îmi transmiteți următoarele:

  1. Cum veți gestiona o viitoare posibilă criză alimentară?
  2. Ce investiții sunt prevăzute în programul dumneavoastră cu privire la sistemul de irigații?
  3. Care vor fi sumele alocate pentru realizarea viitoarelor investiții în agricultură?
  4. Cum veți încuraja producătorii români să își desfășoare activitatea în condițiile în care nu mai există piață de desfacere și implicit interes pentru produsele lor?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă, 2 decembrie, Congresul Extraordinar al partidului în cadrul căruia au fost adoptate o serie de rezoluții și au fost completate structurile de conducere ale partidului. La eveniment au participat 555 de delegați din toate județele țării. În cadrul […]
Pe 1 decembrie 2019 apărea pe scena politică din România o mișcare ce avea să schimbe cu totul peisajul politic, o mișcare ce avea să dea o nouă speranță românilor: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Astăzi, la patru ani distanță, AUR a celebrat acest moment festiv […]
Peste 10.000 de români din toate colțurile țării au participat de 1 decembrie la Marșul Unirii organizat de AUR și George Simion la Alba Iulia. La ora 8:00 a ajuns în gara din Alba Iulia trenul Unirii cu sute de români care și-au dorit să participe […]
Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria București a mers cu Trenul Unirii, un proiect inedit al partidului pentru  a marca Ziua Națională a României și împlinirea a 105 ani de la Marea Unire.  Acest demers reflectă poziția sa în angajamentul pe care AUR îl are pentru […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a prezentat joi, 30 noiembrie, la Râmnicu Vâlcea, lista pe care o propune pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. AUR propune o listă compusă din profesioniști, oameni care și-au demonstrat fidelitatea pentru România. Președintele AUR, George Simion, a declarat celor peste […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat la Râmnicu Vâlcea, candidatul pentru primăria municipiului în persoana omului de afaceri vâlcean, Vicențiu Mocanu. La evenimentul de la Râmnicu Vâlcea au fost prezenți președintele AUR, George Simion, președintele Consiliului Național de Conducere al […]