Gianina Șerban (deputat AUR): ”Tupeul lui Marius Pieleanu e oglinda unei lumi academice bolnave, în care agresorii se dau persecutați”

”Ne aflăm în fața unui moment revoltător. Un individ acuzat de fapte grave, viol, hărțuire sexuală, sechestrare, nu doar că refuză asumarea oricărei responsabilități, dar îndrăznește să pozeze în victimă. Marius Pieleanu a părăsit SNSPA pe ușa din spate, apoi a ieșit public cu o demonstrație de tupeu rar întâlnită, anunțând că dă în judecată nu doar instituția care l-a găzduit decenii, ci și pe cei care au avut curajul să rupă tăcerea.

Îi reamintesc domnului Pieleanu: a fi tras la răspundere nu e o execuție, e o minimă formă de dreptate. Justiția nu este o ofensă personală, iar opinia publică nu este un tribunal, ci o oglindă. Iar ce se vede acum e urât. Foarte urât.

Dacă timp de peste 20 de ani, sistemul universitar i-a fost scut și platformă, acum e timpul ca același sistem să-și asume complicitatea și să se curețe. Nu prin PR, nu prin „acorduri amiabile”, ci prin anchete, dosare penale și restructurare instituțională.

Comportamentul lui Pieleanu de după ieșirea din SNSPA e simptomul aceluiași sistem bolnav: un sistem care, în loc să protejeze victimele, se lasă dominat de impostori agresivi, care folosesc amenințările legale ca scut împotriva adevărului.

În fața acestui tupeu, răspunsul statului trebuie să fie clar și rapid: anchetă penală transparentă, sprijin total pentru victime, comisie parlamentară de urgență. Nu ne mai permitem tăceri strategice, tergiversări sau „decența tăcerii”. Decența este de partea celor care au fost abuzate, nu a celor care fug de răspundere cu pretenția de onorabilitate academică.

Încă o dată, lansez un apel ferm către toate forțele politice, în special către femeile din Parlament, să se alăture propunerii mele de înființare a unei Comisii parlamentare de anchetă. Nu mai e timp de orgolii sau de tăcere!

Cazul Pieleanu nu este singular. Este doar vârful unui iceberg. Sub el se află zeci, poate sute de povești îngropate de teroare, frică și rușine. Dacă nu acționăm acum, suntem cu toții complici!”, a declarat Gianina Șerban, deputat AUR.

Distribuie acest articol!