Gianina Șerban – declarație de presă – Cinste eroilor români!

Astăzi, 29 aprilie, de Ziua Veteranilor de Război, am adus un omagiu eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale.

În Tunari, şi la Brăneşti, la Monumentele eroilor căzuţi în primul război mondial, am depus câte o coroană comemorativă care să-i cinstească pe eroii ce şi-au dat viaţa pentru libertatea poporului român, iar la căpătâiul veteranilor care se odihnesc în cimitirul Tunari am aşezat, plină de recunoştinţă, câte o mică coroniţă cu pioşenie şi deosebit respect. I-am cunoscut pe Ion Ruse din Tunari şi pe Dumitru Tudor din Brăneşti, doi dintre cei care au luptat pentru identitatea şi suveranitatea naţională în cel de-al doilea război mondial, doi oameni ce şi-au pus viaţa în slujba ţării. Poveştile lor de război m-au impresionat, m-au făcut să-mi imaginez momentele cumplite trăite printre camarazi, gloanţe şi două colţuri de pâine. Veteranii de război, prin ataşamentul faţă de ţară, disciplină, dârzenie şi onoare, trebuie să fie recunoscuţi ca valori ai României, ca simboluri ai curajului şi devotamentului în lupta pentru cea mai nobilă cauză – apărarea ţării. Ziua de 29 aprilie este ziua în care regele Carol I a promulgat Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de ”veteran de război”, în anul 1902: ”Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”. Aşadar, generaţiile de astăzi şi cele ce vor urma vor trebui să respecte valorile ce ne definesc ca fiinţe şi naţiune, iar curajul şi determinarea celor ce şi-au pus viaţa în slujba ţării să reprezinte o sursă de inspiraţie permanentă pentru ele. Am reuşit să ajung doar la cei doi veterani pe care i-am găsit cu eforturi mari, din informaţii pe surse, dat fiind faptul că nu am primit un răspuns la solicitarea transmisă către Centrul Militar cu privire la datele acestora. Vă garantez că voi reuşi să-i cunosc pe toţi cei care mai sunt în viaţă din Ilfov şi să le aduc un omagiu pentru lupta lor întru suveranitatea şi libertatea României! Dacă am cunoaşte cu toţii aceste poveşti poate i-am respecta mai mult, pentru că sacrificiul trebuie lăudat şi cinstit aşa cum se cuvine!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]