Deputatul AUR Gianina Șerban reacţionează în urma cazului înfiorător petrecut în judeţul Galaţi unde doi minori în vârstă de trei luni, respectiv un an şi şapte luni, au fost abuzaţi sexual de proprii părinţi, iar faptele au fost ulterior distribuite pe o platformă online. Gianina Șerban solicită autorităţilor implicate măsuri imediate pentru sancţionarea drastică a celor vinovaţi pentru traumatizata copiilor.
„Dincolo de funcţia de parlamentar sunt mamă, iar ştirile care au apărut în ultimele zile sunt absolut înfiorătoare. Soluţia este să luăm măsuri dure şi să instituim pedepse care să elimine aceşti dereglaţi mintal”, a declarat Gianina Șerban.
Potrivit acesteia, statul român trebuie să înceteze cu „politica declaraţiilor de indignare” şi să adopte o legislaţie de protecţie concretă şi aplicabilă pentru pedepsirea vinovaţilor şi protejarea victimelor: „Nu datul din umeri reprezintă soluţia pentru a scăpa de pedofili şi de violatori. Statul trebuie să acţioneze, nu doar să constate.”
Gianina Șerban subliniază că anul trecut a depus o iniţiativă legislativă care prevede castrarea chimică a pedofililor şi violatorilor, însă proiectul este blocat la Camera Deputaţilor de actuala majoritate parlamentară.
„Introducerea pedepsei cu castrarea chimică pentru pedofili şi violatori poate reprezenta singura variantă prin care să punem capăt acestor acte de cruzime”, susţine deputatul AUR.
În privinţa creşterii violenţei domestice, Gianina Șerban îşi reafirmă poziţia privind femicidul, insistând că protejarea femeilor nu trebuie să excludă protejarea copiilor şi a bărbaţilor, pentru că toate vieţile au aceeaşi valoare.
„Cred cu toată convingerea că femeia trebuie protejată, dar la fel trebuie preţuită şi viaţa unui bărbat şi a unui copil. Viaţa are aceeaşi valoare”, a mai declarat deputatul AUR.
Gianina Șerban solicită public Ministerului Familiei, Ministerului Justiţiei şi Ministerului de Interne să prezinte de urgenţă un plan naţional de prevenire, intervenţie şi sancţionare fermă a abuzurilor şi violenţei domestice.


Comments are closed