Gheorghe Piperea (AUR): ”Scoatem România din zodia ex-generalilor limbuți și a vulpilor cu covrigi de Buzău în coadă”

”De 34 de ani încoace, sărăcia se dispersează la cât mai mulți, în timp ce bogăția se concentrează la cât mai puțini. Cel mai rău lucru pe care îl face statul român este redistribuirea în mod cu totul injust a bogăției, luând de la săraci pentru a da bogaților.

Asistăm azi la una dintre cele mai mari greșeli de politică administrativă și socială – recalcularea pensiilor. După ce, timp de 5 ani, seniorii acestei țări au așteptat cu stoicism să li se majoreze pensiile cu 40%, așa cum edicta Legea nr.127/2019, azi milioane de oameni constată cu amărăciune că recalcularea nu a dus decât la mici ajustări ale pensiilor. Sunt semnalate chiar multiple cazuri de scăderi ale pensiilor, în disprețul Constituției. Între timp, din 2019 încoace, puterea de cumpărare a leului a scăzut cu 60%. Pensiile, la valoare reală, sunt mai mici cu 60% decât în 2019. Solidaritatea între generații este ruptă violent, iar contributivitatea la fondurile de asigurări sociale își pierde sensul. Ironic, pensionarii sunt, cel puțin teoretic, votanți captivi ai PSD, care încă se pretinde a fi partid de stânga, deși este un partid al corporațiilor, cărora le tolerează optimizarea fiscală și le acordă enorme ajutoare de stat”, spune Gheorghe Piperea, avocat.

”În altă ordine de idei, încă un fenomen economic și social nociv se ascunde sub marea de promisiuni, iluzii scumpe și achiziții pe datorie: peste 3000 de primării din țară sunt în stare virtuală de faliment. Când subvențiile de la stat nu vor mai curge în primăriile PNL pentru că le oprește PSD, vor fi trimiși în șomaj zeci de mii de funcționari publici și vor fi puse pe butuci școli și așezăminte socio-culturale. Din nou ironic, acești funcționari sunt, de regulă, electorat captiv al PNL, care se pretinde a fi un partid de dreapta, deși nu mai prididește să emită sau să aplaude politici neo-marxiste.

Clasa de mijloc a României, sărăcită de creditele bancare hiper-scumpe și, mai nou, de plandemie, poate abandona azi votul emoțional favorabil dezamăgitoarelor partide de așa-zisă „dreapta” din România. Lipsa de orizont politic, incertitudinea opțiunii și chiar boicotul implicit la adresa clasei politice pot fi înlocuite de implicarea, cu votul util.

Măsurile de stimulare a construcției de case la prețuri decente și de reducere a poverii creditelor, aflate pe agenda UE, a Marii Britanii și a celor doi candidați la președinția SUA, măsuri similare cu Planul Simion, sunt ca o ancoră izbăvitoare.

Votul anti-sistem contează dacă ne dorim ca România să nu mai fie condusă de impostori, lichele și corupți, în favoarea paraziților statali și corporatiști. Contează mai ales dacă ne dorim scoaterea României din zodia ex-generalilor limbuți, dar cuprinși de focul creației literare, și a vulpilor viclene cu covrigi de Buzău în coadă”, a mai precizat Gheorghe Piperea, europarlamentar AUR.

One response

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) s-a reunit miercuri, 22 ianuarie, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Național de Conducere (CNC). În privința alegerilor prezidențiale, AUR a votat în unanimitate pentru reintrarea în cadrul constituțional prin reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale. Totodată, în perspectiva organizării unei […]
AUR condamnă ferm refuzul majorității parlamentare PSD-PNL-UDMR de a introduce pe ordinea de zi a plenului Senatului solicitarea noastră pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, esențială pentru revenirea la un cadru constituțional legitim. Reprezentanții PSD, PNL și UDMR au votat împotriva solicitării AUR în Biroul […]
“Bazându-se pe cei 28 de miliarde de euro din PNRR, guvernul a încheiat contracte de 42 de miliarde de euro. Pentru a plăti cele 42 de miliarde de euro, Guvernul a reușit să încaseze de la Uniunea Europeană puțin peste 9 miliarde de euro, din care […]
Alianța pentru Unirea Românilor solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Urgență pentru organizarea alegerilor prezidențiale, în contextul în care modificările aduse legislației electorale, adoptate în mod netransparent, afectează grav drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români. Printr-o încercare disperată de […]
“Sâmbătă, în fața prefecturilor din întreaga țară, au avut loc manifestații impresionante organizate de Partidul AUR. Românii au ieșit să denunțe lovitura de stat din decembrie 2024, când primul tur al alegerilor prezidențiale a fost anulat, iar Klaus Iohannis și-a prelungit ilegitim mandatul după 21 decembrie. […]
Nu ne oprim! Democrația nu e de vânzare! Zeci de mii de români au ieșit astăzi în stradă, atât în țară, cât și în diaspora, pentru a cere alegeri libere și corecte, în contextul în care, de pe 22 decembrie, România are în fruntea țării un […]