Poziții

Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „Guvernul își alimentează bugetul pe seama sărăcirii populației! Scumpirile producției industriale riscă să ducă inflația la peste 10%, lovind în nivelul de trai și pensii”

Liderul senatorilor AUR Petrișor Peiu a atenționat luni, într-o conferință de presă, că România riscă să ajungă spre sfârșitul anului la o inflație de peste 10% pe fondul creșterii prețurilor producției industriale, care vor crește implicit prețul bunurilor și serviciilor. Senatorul a acuzat că singura politică a Guvernului este inflația, folosită pentru a umfla veniturile bugetare pe seama prăbușirii nivelului de trai și a scăderii puterii de cumpărare a românilor.

„Trăim o nouă reaprindere a inflației. Creșterea prețurilor producției industriale, adică inflația industrială, va determina o creștere majoră a ratei inflației, a prețurilor de consum”, a declarat Petrișor Peiu.

Acesta a explicat că majorarea prețurilor la poarta fabricii expune direct consumatorii români la o inflație de două cifre.

„Faptul că aceste prețuri ale produselor industriale au crescut cu 14,9% într-un an, înseamnă că această creștere se va extinde pe bunurile și serviciile pe care le consumăm, adică vor determina o rată a inflației de peste 10%, adică o rată a inflației de două cifre”, a precizat senatorul AUR.

Totodată, Petrișor Peiu a acuzat Guvernul că folosește prognoze nerealiste de la Comisia Națională de Prognoză și că își reglează bugetul prin sărăcirea populației.

„Se dovedește că singura politică economică a guvernului este inflația. Guvernul se bazează pe inflație pentru a-și alimenta veniturile la buget, pentru a-și crește veniturile la buget, se bazează pe inflație pentru a diminua ponderea datoriei publice în timp. (…) Guvernul își curăță balanța pe seama scăderii nivelului de trai, scăderii puterii de cumpărare și a scăderii competitivității companiilor”, a atras atenția acesta.

În final, liderul senatorilor AUR a arătat că noul val inflaționist compromite calculele bugetare și transformă indexarea promisă a pensiilor într-o măsură insuficientă în fața scumpirilor.

„Putem anticipa o inflație de peste 10% cu două digiți, la sfârșit de an și în primul trimestru al anului următor. Acest lucru aruncă în aer atât rectificarea bugetară care tocmai s-a făcut, cât și noul proiect al legii bugetare pentru anul 2027. Dacă ne gândim la o indexare a pensiilor anunțată, dar neconfirmată cu 7,3%, comparați cu cei 40% rata inflației din ultimii ani plus ceea ce se va întâmpla anul acesta și veți vedea că avem practic a cincea, a șasea parte din creșterea prețurilor acoperită”, a concluzionat Petrișor Peiu.

Mai multe din
Poziții
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.