Gheorghe-Adrian Cătană – Întrebare parlamentară – Fără sprijin guvernamental în țară nu se mai produc medicamente inovative

 

Adresată:  domnului Alexandru RAFILA, ministrul Sănătății

De către: Senator Gheorghe Adrian CĂTANĂ

Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Data: 18/06/2024

Obiectul interpelării: fără sprijin guvernamental în țară nu se mai produc medicamente inovative

Stimate domnule ministru,

România nu mai produce niciun medicament inovativ, adică acel tip de molecule puse în premieră pe piață. În ciuda faptului că a avut o industrie specifică destul de bine reprezentată după căderea regimului comunist, România se rezumă astăzi la producția de medicamente generice. Astfel, Dan Zaharescu, președintele Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), a semnalat recent că peste 3.000 de produse au fost retrase din farmacii în ultimii cinci ani.

Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) susține că problema este cadrul de reglementare prea ostil industriei. Mai precis, este vorba despre prețul reglementat la cel mai mic nivel din Uniunea Europeană și de așa numita taxă clawback, care presupune plata a 25% din totalul vânzărilor producătorilor pentru medicamente inovative și 15% pentru genericele produse la noi în țară.

Pe această cale vă solicit să-mi răspundeți în scris la următoarele întrebări:

  1. Considerați că „taxa clawback” din producția de medicamente inovative și generice trebuie redusă? Dacă răspunsul dumneavoastră este afirmativ, până la cât?
  2. Prin ce programe de sprijin, susține Guvernul industria specifică? Considerați că sunt suficiente, dacă există, pentru a compensa „taxa clawback”?
  3. Care este programul Guvernul pentru revitalizarea industriei farmaceutice românești (condusă de capital autohton)?

 

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]