Georgiana Teodorescu (europarlamentar AUR/ECR): „Halucinant! Comisia Europeană susține că “nu are acces” la detaliile asistenței financiare acordate Ucrainei”

În urma unei întrebări adresate Comisiei Europene de către europarlamentarul AUR, Georgiana Teodorescu, care a solicitat informații privind cuantumul efectiv al contribuției României la sprijinirea Ucrainei de la începutul războiului și până în prezent, răspunsul a fost unul sfidător și șocant: „Comisia nu are acces la detaliile pachetelor de asistență financiară bilaterală pe care statele membre le furnizează Ucrainei”.

Redăm în continuare reacția integrală a europarlamentarului AUR:

„Aproape săptămânal Comisia Europeană ne mai dă câte un exemplu despre sistemul distopic european pe care îl controlează. Am vrut să știu câți bani pleacă din buzunarele românilor către Ucraina, în condițiile în care Guvernele care s-au succedat la București de la începerea războiului refuză să ne spună.

Știm că Uniunea Europeană este cel mai mare donator al Ucrainei, iar ajutorul acordat se ridică la aproape 188 de miliarde de euro. Așa că am întrebat concret Executivul european cu ce sumă contribuie Bucureștiul la sprijinul financiar trimis până acum Kievului. Răspunsul sfidător al funcționarilor europeni l-ar fi șocat chiar și pe Kafka. “Comisia nu are acces la detaliile pachetelor de asistență financiară bilaterală pe care statele membre le furnizează Ucrainei și pe care le comunică Comisiei.” Cu alte cuvinte și pe înțelesul tuturor, Comisia Europeană, deși primește toate detaliile legate de banii trimiși de statele membre Ucrainei, nu știe – a se citi: nu vrea să ne spună – ce sume au plecat spre Kiev din buzunarele românilor plătitori de taxe. Nu-mi dau seama exact dacă avem în față un exemplu de incompetență sau o insultă la adresa inteligenței colective a europenilor. Vedem doar cum rețetele la plic adresate statelor membre sunt executate în taină și fără nicio clipire de București, când vine vorba de contribuția pentru Ucraina, iar Comisia nici măcar nu se chinuie să mimeze transparența.

Două rânduri mai jos, din același infam răspuns, executivul Ursulei von der Leyen admite că banii scurși spre Ucraina sunt de fapt mult mai mulți pentru că sprijinul oferit prin intermediul coridoarelor verzi, inclusiv cele de la Marea Neagră, nu a fost contabilizat în calculul ajutorului financiar consolidat acordat de România. Iar explicațiile sunt la fel de halucinante:

„Excluderea se datorează complexității acestui tip de sprijin, ținând cont și de faptul că acesta generează în același timp venituri – atât prin creșterea traficului pe infrastructura feroviară, rutieră și portuară a UE, cât și prin creșterea taxelor care trebuie plătite autorităților naționale”. De unde deducem că trebuie să fim recunoscători Ucrainei că i-am dat voie să folosească infrastructura UE pentru că, iată, acest fapt generează venituri, iar Kievul plătește taxe autorităților naționale, probabil din banii donați de români și de ceilalți cetățeni europeni”, a declarat eurodeputatul Georgiana Teodorescu.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE