Adresată:
Domnului Marcel-Ioan BOLOȘ, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății
De către: Deputat George-Nicolae SIMION
Circumscripția electorală: nr. 42 București
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 29.05.2025
Obiectul întrebării: Banii din PNRR întârzie – mii de cabinete medicale așteaptă fondurile europene pentru renovare
Domnilor ministri,
Deși Planul Național de Redresare și Reziliență a fost prezentat ca o uriașă oportunitate de dezvoltare post-pandemică a României, adevărul este că s-a transformat într-o piatră de moară birocratică, iar miliardele de euro ce ar fi trebuit să contribuie la bună-starea românilor, inclusiv pentru sistemul medical, rămân inaccesibile din cauza neîndeplinirii jaloanelor.
Prin urmare, domnilor miniștri, s-a ratat, din cauza incompetenței, construcția de spitale regionale, construcția de spitale pentru marii arși, de maternități ori de centre oncologice!
Situația cabinetelor medicilor de familie este îngrijorătoare – multe se află în case naționalizate, aproape insalubre, în apartamente de bloc mici, care nu au fost gândite pentru un număr mare de pacienți, iar fondurile pentru renovarea lor, când nu sunt inexistente, sunt minime.
Vă rog să îmi remiteți, domnilor miniștri, următoarele informații:
1. Câți medici de familie au depus, până în luna februarie a anului 2025, dosare la Ministerul Sănătății, pentru a-și moderniza cabinetele, defalcat, pentru fiecare județ în parte și pentru municipiul București?
2. Care este situația echipamentelor medicale promise prin PNRR – ecografe, electrocardiografe, spirometre și monitoare pentru funcțiile vitale – câte cabinete de medicină de familie din România au fost dotate cu astfel de aparate noi? Defalcat, pe județe și pentru municipiul București
3. Care este suma totală la care se ridică valoarea lucrărilor de renovare și dotare a cabinetelor de medicină de familie din România și ce sume a decontat statul până în februarie 2025?
4. De câți ani întârzie fondurile din PNRR destinate cabinetelor medicilor de familie și care sunt motivele?
Solicit răspuns în scris.
Comments are closed