George Simion: ”Am depus a treia oară semnăturile pentru suspendarea lui Klaus Iohannis. PSD-ul, care ne conduce de 35 de ani, îl ține în funcție”

George Simion, președintele AUR, a declarat miercuri seară, la finalul votului din plenul celor două camere ale Parlamentului că s-au depus, pentru a treia oară semnăturile pentru suspendarea lui Klaus Iohannis.

”Am depus a treia oară semnăturile pentru suspendarea lui Klaus Iohannis. Este absolut inadmisibil ce se întâmplă. Îi felicit pe colegii de la POT și pentru inițiativă și pentru faptul că i-au dat în judecată pentru abuz în serviciu pe cei doi președinții ai camerelor. Am depus simultan, am deschis live-urile. Avem proba că s-a făcut simultan. Avem 178 de semnături ca să nu mai existe posibilitatea să încerce să cumpere o parte din parlamentari”, a explicat George Simion.

Referindu-se la bugetul pe anul 2025, unul nerealist și plin de minciuni, George Simion a spus că AUR a depus peste 4.000 de amendamente, dintre care doar unul a fost aprobat.

”Felul în care s-a votat pe repede înainte bugetul țării, cu mari derapaje față de logica în care anul 2024 partidele s-au prezentat în fața românilor și au făcut niște promisiuni pentru pensionari, pentru mediul privat, pentru sectorul construcțiilor, pentru agricultori, arată disprețul cu care ne tratează acest regim Klaus Werner Iohannis, care în următoarele săptămâni și luni o să-și găsească sfârșitul. Alături de colegii mei am stat în bănci la fiecare anexă din buget, am votat fiecare amendament, am depus peste 4.000 de amendamente la legea bugetului. A trecut numai unul singur depus din partea AUR, cel pentru Spitalul Fundeni, pentru bolnavii de la Secția de Oncologie, 7 milioane de euro. 7 milioane de euro, asta a fost dorința noastră să ajutăm bolnavii de cancer din România. Ne-au respins pe bandă rulantă, amendament după amendament. Sperăm din suflet ca România să aibă altă conducere în cel mai scurt timp și că vom ajunge într-un plen reunit și în birou permanent reunit, care ar trebui să se reunească de îndată pentru că noi am depus la cele două secretariate și să ajungem să vadă toți românii cine este cu uzurpatorul Klaus Werner Iohannis și cine este de partea poporului român și a democrației”.

Președintele AUR a atras atenția și asupra faptului că au existat încercări din partea unor partide de a cumpăra parlamentarii sau votul acestora cu privire la buget și suspendarea lui Klaus Iohannis.

”Au încercat să cumpere parlamentarii și pentru suspendarea lui Iohannis și pentru votarea bugetului. Ați văzut că noi nu suntem de vânzare. Cine conduce România de 35 de ani, am înnebunit cu toții, nu știm? Sunt copiii lui Iliescu, sunt acești PSD-ști care au creat și stânga și dreapta și acum încearcă să arate cu degetul spre AUR și spre Călin Georgescu că noi suntem pericolul pentru România. Ei sunt pericolul. Ei, care astăzi au venit la tribuna Parlamentului și ne-au spus că vin ani de glorie, că vin investitorii străini, că va curge lapte și miere, când ei au adus țara aici unde este, să se oprească cu manipulările astea și cu titlurile astea aberante. De câte ori trebuie să repetăm faptul că noi, AUR, respectăm votul românilor”

”E a treia oară când depunem aceste semnături și nu vor să supună la vot suspendarea lui Iohannis. Le este frică că o să-i vadă lumea. PSD-ul, timp de 10 ani, l-a ținut la Cotroceni pe Klaus Iohannis. PSD-ul de 35 de ani ne conduce”, a conchis George Simion.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Petrișor Peiu, senator AUR, atrage atenția asupra unei realități economice care riscă să aibă efecte […]
Deputatul AUR Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut vineri, 21 februarie 2025, o […]