George-Nicolae Simion – Întrebare – Navele multirol achiziționate de IGSU – investiție de zeci de milioane de euro, abandonată de peste doi ani

Către: Domnul Marian-Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne

De la: Domnul George-Nicolae SIMION, deputat în circumscripția electorală nr.42 București

Subiectul întrebării: Navele multirol achiziționate de IGSU – investiție de zeci de milioane de euro, abandonată de peste doi ani

Stimate domnule ministru,

În ultimele zile au apărut informații potrivit cărora două nave maritime multirol noi, achiziționate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu fonduri europene în valoare totală de aproximativ 45 de milioane de euro, destinate misiunilor de căutare-salvare, stingere a incendiilor pe mare și salvarea de vieți omenești, zac abandonate de peste doi ani în Șantierul Naval Mangalia fără a fi puse în funcțiune reală, din cauza lipsei de personal navigant și de comandanți militari pentru aceste nave.

Investiția a fost făcută în 2022, iar recepția navelor s-a încheiat în decembrie 2023, după inaugurări oficiale și promisiuni publice privind capacitatea lor operațională. Cu toate acestea, de mai bine de doi ani aceste mijloace mari și costisitoare sunt nefolosite, acționând împotriva scopului pentru care au fost achiziționate și degradându-se fizic, în condițiile în care personalul necesar pentru operare — 160 de marinari, inclusiv comandanți — nu a fost încadrat, angajările fiind blocate sau întârziate fără explicații clare.

Având în vedere impactul direct asupra capacității naționale de reacție în situații de urgență pe mare și tratând această problemă ca pe o responsabilitate majoră a Guvernului, domnule ministru, vă rog să îmi răspundeți, punctual, următoarelor întrebări: 

  1. Care este situația încadrării personalului navigant pentru cele două nave multirol ale IGSU la data prezentei întrebări parlamentare, detaliat pe: numărul total de posturi necesare – marinari, ofițeri, comandanți – conform proiectului inițial, numărul de persoane efectiv angajate și certificate conform cerințelor legale pentru operarea acestor nave, motivele pentru care posturile sunt neocupate de peste doi ani, în ciuda finalizării achiziției navelor și a recepției finale.
  2. Care este motivul blocării angajărilor de personal și ce instituții sau decizii administrative stau la baza acestei situații care face ca navele să nu poată participa la misiuni reale?
  3. Ce costuri suplimentare de întreținere, garanție expirată și degradare au fost asumate de statul român pentru cele două nave în perioada în care au rămas nefolosite, în condițiile în care garanția echipamentelor principale a expirat la sfârșitul anului 2025, iar mentenanța este neasigurată?
  4. Ce plan, cu termene și alocări financiare clare, are Ministerul Afacerilor Interne pentru a pune în funcțiune aceste nave în următoarele șase luni, inclusiv procedura de angajare a personalului necesar și formarea comandanților militari?
  5. Cum justifică Guvernul utilizarea fondurilor europene alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare pentru această achiziție, în condițiile în care mijloacele achiziționate nu joacă un rol operativ pe mare de peste doi ani, contrar scopului declarat al programului?
Distribuie acest articol!