Adresată: Ministrului Culturii, doamnei Natalia-Elena Intotero
De către Domnul Senator: Ștefan Geamănu, membru al Comisiei pentru sănătate, din Senatul României
Circumscripția electorală: Nr.43 Circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul în afara României
Grupul Parlamentar: A.U.R.
Obiectul Interpelării: Furtul Tezaurului Dacic al României, din data de 25.01.2025, din Olanda, este o rușine internațională, iar statul român, de peste 4 luni, este neputincios în aplicarea măsurilor severe și urgente împotriva persoanelor vinovate care nu au respectat procedurile legale pentru exportul temporar al patrimoniului național de bunuri mobile!
Având în vedere că, la data de 02.04.2025, au fost finalizate verificările Corpului de Control al premierului la Muzeul Național de Istorie a României și la Ministerul Culturii, privind organizarea participării României la expoziția din Olanda, unde au fost furate piesele din Tezaurul Dacic, raportul rezultat a scos la iveală o serie de deficiențe foarte grave în gestionarea și securizarea bunurilor de patrimoniu național, culminând cu furtul unei piese de tezaur dacic împrumutată Muzeului Drents din Assen, Olanda.
Fostul premier a confirmat că nu a existat o Hotărâre de Guvern pentru scoaterea tezaurului dacic din țară pentru expoziția din Olanda, de unde o parte a fost furată, iar fostul ministru Lucian Romașcanu (PSD) afirmă că, pentru expoziția de la Drents Museum, de unde au fost furate elemente din Tezaurul României, nu a existat un H.G., conform O.U.G.-ului promovat chiar de ministrul Culturii. El a adăugat că Raluca Turcan trebuie să ofere urgent câteva explicații. De asemenea, și fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, a arătat că, fără H.G., ar fi vorba despre o gravă încălcare a legii.
Față de concluziile care au fost trimise la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a se decide ce măsuri trebuie luate mai departe, în cazul furtului Tezaurului Dacic din Muzeul Drents, au fost sustrase patru obiecte dacice din aur: Coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări dacice. Artefactele unice furate făceau parte dintr-o colecție de 673 de obiecte care au fost împrumutate de România pentru expoziția „Dacia”, de la Muzeul Drents. Jaful de la Muzeul Drents a șocat întreaga lume la finalul lunii ianuarie 2025, atunci când hoții au pătruns în incinta clădirii și au sustras Coiful de la Coțofenești și alte trei brățări dacice din aur.
Contractul de împrumut nr. 2987/14.05.2024 și certificatul de asigurare nr. T0197450008-001 nu au făcut obiectul avizării la nivelul Serviciului Juridic din Ministerul Culturii și nici nu au fost identificate demersuri întreprinse de reprezentanții MNIR pentru a le transmite spre avizare, nefiind respectate prevederile art. 8, alin. 2 din Norma aprobată prin H.G. nr. 518/2004. Acest aspect nu a fost identificat nici la nivelul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, cu ocazia analizei documentației depuse. Contractul de împrumut nr. 2987/14.05.2024, încheiat între MNIR și muzeul din Olanda, a fost semnat anterior comunicării, de către reprezentanții Ministerului Culturii, a avizului de principiu (17.05.2024), deși prin propunerea avizului de principiu membrii Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor decid asupra oportunității exportului temporar de bunuri culturale mobile, în conformitate cu prevederile art. 6, alin. 3 din Norma aprobată prin H.G. nr. 518/2004.
Prin O.U.G. nr. 27/2023, s-a introdus un nou articol în lege, art. 34^1, cu următorul cuprins: „Pentru organizarea unor expoziții în străinătate sau realizarea unor proiecte culturale internaționale de către instituțiile publice muzeale aflate în subordinea Ministerului Culturii, măsurile privind organizarea acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în situația în care sunt implicate mai multe autorități și instituții publice.”
Având în vedere cele expuse, vă adresez rugămintea de a-mi răspunde la următoarea întrebare:
Ce persoane cu funcții în statul român a identificat Ministrul Culturii ca fiind direct responsabile pentru furtul Tezaurului Dacic al României, în urma anchetei proprii, coroborată cu raportul Corpului de Control al premierului, în vederea tragerii la răspundere penală și civilă, în dosarul trimis la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție?
Comments are closed