Focșa Dumitru-Viorel – întrebare parlamentară către Curtea de Conturi a României – Misiune specifică de control la Primăria municipiului Constanța și Societatea Termoficare Constanța SRL.

Către: Curtea de Conturi a României Domnului președinte Mihai Busuioc

De la: Dumitru-Viorel Focșa

Deputat AUR, circumscripția electorală Constanța
Subiectul   întrebării:   Misiune   specifică   de   control   la   Primăria municipiului Constanța și Societatea Termoficare Constanța SRL

Stimate domnule președinte

În data de 26.11.2021, la inițiativa primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac, Consiliul Local Constanța a adoptat Hotărârea privind aprobarea prețului local al energiei termice furnizate de către Societatea Termoficare Constanța SRL în municipiul Constanța începând cu data de 01.11.2021 și Hotărârea privind stabilirea prețului local pentru populație al energiei termice furnizate de către Societatea Termoficare Constanța SRL și a subvenției unitare acordată populației pentru perioada 01.11.2021-31.03.2022, în municipiul Constanța.

Într-o declarație făcută ulterior adoptării celor două Hotărâri, primarul Vergil Chițac a afirmat că: “Prețul final al gigacaloriei se poate stabili în urma unui audit energetic al întregului sistem de termoficare.

Este o chestiune inginerească ce se desfășoară pe durata unui an, pentru

a putea cuprinde toate cele patru anotimpuri”.

În procesul elaborării și adoptării celor două Hotărâri la care am făcut referire în preambulul prezentei interpelări nu a existat niciun audit energetic al sistemului de termoficare, nici măcar unul demarat pe parcursul acestui an și care să poată genera o estimare de cost, deci, prețul local al energiei termice și prețul local pentru populație al energiei termice sunt stabilite mai mult arbitrar decât legal.

Pe cale de consecință, vă solicit, stimate domnule președinte, să dispuneți desfășurarea unei misiuni specifice de control la Primăria municipiului Constanța/Consiliul Local Constanța și Societatea Termoficare Constanța SRL pentru a verifica legalitatea stabilirii prețului local al energiei termice și prețului local pentru populație al energiei termice, precum și a plăților/încasărilor ce decurg din aplicarea Hotărârilor menționate.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]