Focșa Dumitru-Viorel – interpelare către Ministerul Transportului și Infrastructurii – Transportul de mărfuri din și spre Ucraina.

Către: Ministerul Transporturilor,

Domnului ministru Sorin Mihai Grindeanu De la: Dumitru-Viorel Focșa,

Deputat AUR, circumscripția electorală 14 Constanța

Dată: 14.06.2022

Subiectul interpelării: Transportul de mărfuri din și spre Ucraina

Stimate domnule ministru,

Războiul din Ucraina a (re)valorizat importanța României în contextul mondial al transporturilor de mărfuri și produse petroliere.

Recent, ați declarat că o veche linie de cale ferată cu ecartament larg, de tip sovietic, va fi redată în folosință în portul Galați pentru ca trenurile de marfă încărcate cu cereale din Ucra”ina să poate ajunge mai repede la nave. De asemenea, ați definit drept prioritate creşterea capacității de operare a portului Constanța pentru fluxurile de mărfuri care vin dinspre Ucraina, spre Republica Moldova.                      

Domnule ministru,

Solidaritatea cu poporul ucrainean, greu încercat în ultimele trei luni de zile, este absolut normală, însă la fel de normală este și protejarea poporului român în fața crizelor economice și alimentare, ale căror efecte se resimt din ce în ce mai puternic.

Este absolut natural ca România să pună la dispoziție întreaga infrastructură de transport pentru mărfurile care pleacă sau vin din Ucraina, însă este la fel de natural ca această disponibilitate să nu afecteze în niciun fel piețele românești și economia românească.

Pe cale de consecință, vă solicit să îmi comunicați ce procent din traficul de mărfuri derulat prin porturile Constanța și Galați, din 24 februarie și până pe 15 iunie, a avut ca destinație finală România, respectiv Ucraina, ce cantități și ce mărfuri au fost descărcate, pe fiecare lună, în cele două porturi cu destinația România, respectiv Ucraina, cât a încasat statul român, prin intermediul celor două porturi, în fiecare lună, de pe urma traficului de mărfuri din și spre Ucraina, ce costuri pentru statul român presupune redarea liniei de cale ferată cu ecartament larg, de tip sovietic, de la Galați și dacă aceasta este pusă la dispoziție cu titlu gratuit pentru transportul de cereale din și către Ucraina.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR, Petrișor Peiu, avertizează că România este împinsă deliberat spre faliment de o guvernare […]
Europarlamentarul AUR, Adrian Axinia, denunță devalorizarea premeditată a leului ca parte a unei strategii de […]
Deputatul AUR, Dan Tanasă, denunță dublul standard în respingerea cererii de anulare a alegerilor, depusă […]
Adresată de către domnul senator: Ștefan Geamănu Circumscripția electorală: Nr. 43 Circumscripţia electorală pentru românii […]
Adresată: Ministrul Educației și Cercetării Domnului Daniel-Ovidiu David De către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția […]
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă refuză să permită accesul informaticianului desemnat de Alianța […]