Focșa Dumitru-Viorel – declarație de presă – Garantarea dreptului constituţional la un mediu sănătos este mai presus decât interesele economice.

În calitate de reprezentant al constănţenilor, consider că realizarea unor investiţii imobiliare majore în apropierea rafinăriei Midia, fără a exista o procedură de evaluare a impactului asupra mediului şi asupra calităţii vieţii viitorilor locuitori ai ansamblului rezidenţial de către instituţiile care ar trebui să vegheze la respectarea acestor drepturi este extrem de greşită.

Nu poţi construi un cartier în vecinătatea unei rafinării fără ca locuitorii să nu fie afectaţi, de-a lungul timpului, de procedeele industriale, dintre care foarte multe cancerigene – şi vă dau două exemple – eliberarea în atmosferă a benzenului şi a hidrogenului sulfurat, două substanţe extrem de toxice care afectează iremediabil calitatea vieţii!

Am solicitat instituţiilor statului, atât celor de la nivel local cât şi central, să respecte dreptul nostru de viaţă într-un mediu sănătos conform Constituţiei României, care, la articolul 35, stipulează că statul “Recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic”.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat marți, 21 martie, la Parlament, dezbaterea cu tema „Legile educației – de la intenție la realitate”. La evenimentul organizat de AUR au luat parte specialiști în domeniul educației, reprezentanți ai sindicatelor, ai Patriarhiei Române, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai […]
AUR
Alianța pentru Unirea Românilor organizează în data de 21 martie 2023 de la ora 12:00, în sala Grupului AUR de la Camera Deputaților, o dezbatere cu tema: Legile educației – de la intenție la realitate. Comisia națională de specialitate din cadrul partidului organizează dezbaterea „Legile educației […]
Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR și președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului României, a avut o întâlnire cu E.S. Ambasadorul Brândușa Predescu și echipa misiunii diplomatice a României la Sofia. Printre temele abordate s-a aflat situația culturală dificilă a comunității […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat astăzi un protest spontan la sediul Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF) cu privire la prețul pe care românii trebuie să îl plătească pentru polițele de asigurare RCA. George Simion, președintele AUR, a avut o întâlnire cu președintele ASF, Nicu […]
CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL SENATULUI În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 din Constituția României, republicată și cu prevederile art. 92 alin. (1) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintăm propunerea legislativă intitulată „LEGE privind proclamarea Zilei […]
CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL SENATULUI În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 din Constituția României, republicată și cu prevederile art. 92 alin. (1) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintăm propunerea legislativă intitulată„Lege pentru modificarea și completarea […]