Focșa Dumitru – întrebare către Ministerul Educației – Clarificări asupra acordării burselor de performanță

Către: doamna Ligia Deca, ministrul Educației

De la: domnul Dumitru-Viorel FOCŞA, deputat în circumscripția electorală nr.14 Constanța

Obiectul întrebării:Clarificări asupra acordării burselor de performanță

                                                             Stimate Doamnă ministru,

Ne aflăm, deja, în al 12-lea an în care Educația nu primește cei 6%, așa cum prevede legea!

În plus, elevii talentați ai României, care sunt viitorul acestei țări și speranța noastră într-o viitoare posibilă clasă politică performantă, sunt sabotați chiar de către cei care ar trebui să-i ajute – iar aici mă refer la cazul echipei de robotică Delta Force, care a câștigat titlul de campioană mondială, dar a rămas fără burse de performanță!

Anul școlar 2021-2022 a debutat cu publicarea Ordinului nr. 5.379/7.09.2022 pentru aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar, iar în vederea aplicării lui, Ministerul Educației a emis adresa nr. 31.991/12.09.2022 privind lista olimpiadelor și concursurilor naționale, precum și a competițiilor/concursurilor cultural – artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, pentru care se acordă burse de merit/performanță și a criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar, adresă ce cuprinde, la rândul ei, un număr de 93 de concursuri și competiții grupate în funcție de discipline la care participă elevi români în anul școlar 2021-2022, atât cele finanțate de Ministerul Educației, cât și fără finanțare din partea ministerului, dintre acestea un număr de 30 de olimpiade și concursuri sunt pentru elevii maghiari, pentru aproape toate disciplinele de studiu.

Din păcate, în urma ordinului emis de domnul ministru Câmpeanu, elevii care au reprezentat România la concursuri internaționale prestigioase în domeniul roboticii, cum ar fi Campionatul Mondial de la Houston, în urma căruia au devenit campioni mondiali sub culorile țării noastre, nu pot beneficia de burse de performanță, deoarece Campionatul Mondial, în viziunea reprezentanților Ministerului Educației, este un concurs ”oarecare” și nu se regăsește pe lista ministerului!

Vă rog, stimată doamnă ministru, să îmi clarificați următoarele aspecte:

  1. Ce măsuri veți lua pentru a remedia situația prezentată, în urma căreia elevi merituoși, câștigători ai unui renumit concurs mondial de robotică, sunt, în prezent, lipsiți de burse de performanță din partea statului român? Vă reamintesc că însuși Președintele României, domnul Klaus Iohannis, al cărui consilier ați fost, a transmis un mesaj de felicitare pentru rezultatele obținute de membrii echipei Delta Force de la Liceul Național de Informatică din Arad, fiecărui membru al echipei care a scris istorie la Campionatul Mondial de Robotică din Houston (SUA).
  2. Cine propune și realizează lista olimpiadelor și concursurilor naționale, precum și a competițiilor/concursurilor cultural – artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, pentru care se acordă burse de merit/performanță și a criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar și de ce aceasta nu poate fi completată, în timp real, cu concursuri/competiții prestigioase la care România participă și obține premii?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat că printre prioritățile din această sesiune parlamentară se numără reducerea impozitării muncii în România. Astăzi, în a doua zi de la reluarea activității parlamentare, AUR face un prim pas concret în acest sens prin depunerea unei inițiative legislative prin […]
Către: Nicolae-Ionel CIUCĂ, Prim-ministru al Guvernului României Din partea: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureș Subiectul întrebării: Efectele adverse ale vaccinurilor anti-COVID 19 Stimate Domnule Prim-ministru, Atât în Europa, cât și în Statele Unite cresc numărul rapoartelor care demonstrează o legătură directă între procesul […]
Către: Nicolae-Ionel CIUCĂ, Prim-ministru al Guvernului României Din partea: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28, Mureș Subiectul întrebării: Taxarea suplimentară a companiilor energetice Stimate Domnule Prim-ministru, La final de an am asistat la una dintre cele mai îngrijorătoare știri din domeniul energetic, anume faptul că […]
Către: Nicolae-Ionel CIUCĂ, Prim-ministru al Guvernului României Din partea: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28, Mureș Subiectul întrebării: Guvernanța corporativă a întreprinderilor publice Stimate Domnule Prim-ministru, La începutul anului 2023, domnul Silviu Geană, președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură (FSS) Silva, trăgea public un semnal de […]
Către: Carol-Eduard NOVÁK, Ministrul sportului Din partea: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureș Subiectul întrebării: Investiții ale statului ungar în România Stimate Domnule Ministru, Statul ungar a finanțat cu 1 milion de euro construirea unei baze sportive la Miercurea Ciuc. La ceremonia de deschidere, […]
Către: Domnul Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății Din partea: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28, Mureș Subiectul întrebării: Campanie de conștientizare asupra importanței vaccinării Stimate Domnule Ministru, Din presa națională reiese faptul că ministerul pe care îl coordonați a inițiat pe SICAP o licitație pentru „servicii […]