Florin Popovici – Întrebare parlamentară – Solicitarea comunicării declarațiilor de avere depuse în anul 2024 de către membri ai Plenului Curții de Conturi a României

Adresată:

Domnului Bogdan Alexandru STICLOSU, Agenția Naționala de Integritate

De către: Deputat Florin-Cornel POPOVICI

Circumscripția electorală: nr. 37, Timiș

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 09.12.2025

Obiectul întrebării: Solicitarea comunicării declarațiilor de avere depuse în anul 2024 de către membri ai Plenului Curții de Conturi a României

 

Stimate domnule Vicepreședinte,

În aplicarea art. 64 din Constituția României, art. 34 lit. d) și i) din Legea nr. 96/21 aprilie 2006, privind statutul deputaților și al senatorilor, art. 202, 203, 212 și 213 din Regulamentul Camerei Deputaților aprobat prin Hotărârea nr. 8 din 24 februarie 1994, republicat și având în vedere atribuțiile ce îmi revin în exercitarea mandatului de deputat în Parlamentul României, în calitate de membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, formulez prezenta interpelare referitoare la declarațiile de avere depuse la ANI în anul 2024 de către următorii membri ai Plenului Curții de Conturi:

  • Busuioc Mihai
  • Drăgan Carmen Dorina
  • Ferencz Ștefania Gabriela
  • Heiuș Lucian
  • Lazăr Sorin
  • Mocioalcă Ion
  • Stan Bogdan Nicolae

Potrivit Legii nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate are obligația de a primi, înregistra, gestiona și evalua declarațiile de avere, acestea fiind documente oficiale depuse în exercitarea unei demnități publice.

De asemenea, Decizia Curții Constituționale nr. 297/2025 nu afectează obligația de depunere a declarațiilor și nici dreptul autorităților publice de a solicita acces la acestea în scopul exercitării atribuțiilor constituționale.

Vă solicit următoarele:

1. Comunicarea integrală a declarațiilor de avere depuse în anul 2024 de către persoanele nominalizate, în forma în care se regăsesc în evidențele ANI.

2. Precizarea dacă persoanele vizate au depus declarațiile în termenul legal și dacă în evidențele ANI există proceduri de monitorizare sau sancționare în desfășurare ca urmare a unei eventuale nerespectări a termenelor.

Solicitarea reprezintă un demers legitim de control parlamentar asupra modului în care sunt respectate obligațiile de integritate în exercitarea funcțiilor publice, iar comunicarea documentelor menționate este obligatorie potrivit legislației în vigoare.

Vă rog să transmiteți răspunsul în termenul legal.

Distribuie acest articol!