Adresată:
Domnului Adrian Nicuşor NICA, Președinte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
De către: Deputat Florin-Cornel POPOVICI
Circumscripția electorală: nr. 37, Timiș
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 28.10.2025
Obiectul întrebării: Clarificarea unor posibile fapte de corupție și abateri administrative în activitatea structurilor teritoriale ale ANAF – cazul NEW RPC S.R.L. și FORZA GAZ S.R.L.
Stimate Domnule Președinte,
În exercitarea mandatului constituțional de deputat și al atribuțiilor prevăzute de art. 64 și art. 69 alin. (2) din Constituția României, de art. 8 alin. (1) și art. 9 alin. (2) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, precum și de art. 202-203, 212-213 din Regulamentul Camerei Deputaților, vă adresez prezenta interpelare în vederea clarificării unor aspecte grave semnalate de Curtea de Conturi a României, în cadrul acțiunilor de audit de conformitate privind activitatea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara și a Administrației Județene a Finanțelor Publice Timiș.
I. Situația privind societatea NEW RPC S.R.L. – Constatările Curții de Conturi
Din verificările efectuate de Curtea de Conturi rezultă că societatea NEW RPC S.R.L., parte a grupului RPC, a beneficiat în perioada 2012–2018 de rambursări de TVA în cuantum total de 1.559.927 lei, dintre care o parte aferentă perioadelor deja prescrise (2012–2014). Curtea de Conturi a reținut că contribuabilul a fost încadrat la risc fiscal mare prin Referatul nr. 12.387/03.10.2017, dar a fost radiat din baza de date specială doar trei zile mai târziu, fără analiză documentară justificativă, prin Procesul-verbal TM DCX nr. 7426/06.10.2017. Fișa de risc fiscal a fost completată cu date false sau neverificate, menționând în mod neadevărat inexistența neconcordanțelor în declarațiile cod 394 și 390 VIES. Această radiere nejustificată a permis rambursarea de TVA fără efectuarea inspecției fiscale anticipative, conducând la imposibilitatea verificării realității tranzacțiilor și prescrierea sumei de 241.044 lei.
De asemenea, în fișa de risc fiscal a societății NEW RPC S.R.L. s-a consemnat, în mod eronat, la rubrica „tranzacții cu entități afiliate”, cifra 0, deși verificarea ulterioară efectuată de structurile de inspecție fiscală a evidențiat că peste 80% dintre tranzacțiile societății au fost realizate în cadrul grupului de 37 de firme afiliate. Această discrepanță majoră ridică întrebarea firească privind sursele din care a rezultat TVA de rambursat, în condițiile în care fluxurile economice interne ar fi trebuit să genereze TVA de plată, nu de recuperat. Prin urmare, rezultă o probabilitate ridicată a existenței unui mecanism de evaziune fiscală combinat cu rambursări nelegale de TVA, efectuate pe baza unei analize de risc falsificate și a unei încadrări artificiale ca „risc scăzut” imediat înaintea rambursărilor.
Radierea contribuabilului și completarea fișei de risc fiscal s-au realizat sub coordonarea fostului șef administrație adjunct – colectare în cadrul Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, în prezent Director executiv colectare. În aceeași perioadă, acesta se afla în relații de afaceri imobiliare și personale cu societatea NEW RPC S.R.L. și cu asociatul administrator al acesteia, relații care au inclus acordarea de împrumuturi în bani și tranzacții privind bunuri imobile, fapt ce indică un conflict de interese evident și posibile fapte de corupție. Este de menționat că această perioadă coincide cu momentul promovării sale în funcția de Director executiv colectare, aspect care ridică întrebarea dacă această avansare nu a fost facilitată de deciziile favorabile acordate contribuabilului NEW RPC S.R.L.
În decembrie 2020, A.J.F.P. Timiș a declanșat o acțiune de control inopinat asupra NEW RPC S.R.L., finalizată cu P.V. nr. 236/10.12.2020, care a constatat diferențe nedeclarate de TVA semnificativ mai mari decât suma de 303.187 lei, confirmând că analiza de risc din 2017 a fost neconformă. În cadrul acestei acțiuni, organul de inspecție fiscală a dispus, prin Decizia nr. 113/11.12.2020, instituirea unui sechestru asigurător în valoare de 2.532.226 lei asupra bunurilor mobile și produselor finite ale societății, urmată de Decizia nr. 25641/17.12.2020, prin care s-a instituit sechestru asigurător asupra celor 8 terenuri, cu o suprafață totală de 20.988 mp, bunuri neînregistrate în contabilitate. La scurt timp, prin Decizia nr. 26900/23.12.2020, aceste măsuri au fost ridicate, fără justificare solidă, prin dispoziția semnată de fostul șef administrație adjunct – colectare (actual Director executiv colectare), deși procedura fiscală nu era finalizată și exista un risc fiscal confirmat.
Cu toate acestea, la 15 ianuarie 2021, în plină derulare a inspecției, societatea și-a mutat domiciliul fiscal la A.J.F.P. Prahova, mutare acceptată și validată de conducerea ANAF, contrar prevederilor art. 63 alin. (4) și art. 38 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.
II. Situația privind societatea FORZA GAZ S.R.L. – Constatările Curții de Conturi
Curtea de Conturi a reținut că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a pierdut dreptul de a recupera o creanță fiscală în valoare de 72.792.076 lei, ca urmare a depunerii tardive a cererii de admitere a creanței în procedura de insolvență a debitorului FORZA GAZ S.R.L.
Această întârziere, cauzată de modul defectuos de planificare și gestionare a termenelor, a avut ca efect eliminarea ANAF din masa credală.
III. Întrebări adresate Președintelui A.N.A.F.
1. În ce condiții și cu aprobarea cui a fost operată mutarea domiciliului fiscal al societății NEW RPC S.R.L. de la A.J.F.P. Timiș la A.J.F.P. Prahova, la data de 15.01.2021, deși asupra contribuabilului era în derulare o acțiune de control fiscal?
2. A fost adusă la cunoștința președintelui A.N.A.F. sau Direcției Generale de Administrare a Contribuabililor Mijlocii existența acțiunii de control fiscal în derulare și care au fost motivele și documentele care au stat la baza aprobării transferului domiciliului fiscal al societății, în pofida acestei situații?
3. A fost declanșată vreo cercetare administrativă sau disciplinară cu privire la rolul fostului șef administrație adjunct – colectare (actual Director executiv colectare), inclusiv la relațiile sale de natură personală și financiară cu reprezentanții societății NEW RPC S.R.L. și la ridicarea nejustificată a sechestrului în valoare de 2.532.226 lei dispus asupra bunurilor acesteia?
4. Ce măsuri a dispus A.N.A.F. pentru a preveni radierea nejustificată a contribuabililor din baza de date specială a riscului fiscal ridicat și falsificarea fișelor de risc?
5. A fost sesizată Direcția Generală Anticorupție (M.A.I.), Direcția Generală Integritate din cadrul A.N.A.F. sau Parchetul competent, în legătură cu suspiciunile de corupție și conflict de interese?
6. Ce mecanisme a instituit A.N.A.F. pentru a bloca automat transferul domiciliului fiscal al unui contribuabil aflat sub inspecție fiscală, în conformitate cu art. 63 alin. (4) din Codul de procedură fiscală?
7. În cazul FORZA GAZ S.R.L., cine poartă responsabilitatea pentru întârzierea depunerii cererii de admitere a creanței, care a condus la pierderea sumei de 72.792.076 lei?
8. Ce măsuri de remediere și control a dispus conducerea A.N.A.F. pentru a evita repetarea unor situații similare la nivelul direcțiilor regionale?
9. A dispus conducerea A.N.A.F. efectuarea unor verificări interne sau tematice pentru identificarea ori eliminarea riscului existenței unor fapte similare, cu efecte asupra bugetului de stat și asupra veniturilor fiscale, în special pe linia combaterii corupției și a unuia dintre efectele sale directe – evaziunea fiscală?
IV. Scopul întrebării
Prin prezenta întrebare solicit public clarificarea faptelor semnalate și măsurile concrete dispuse de conducerea A.N.A.F. pentru: sancționarea persoanelor responsabile de falsificarea fișei de risc fiscal, de ridicarea nejustificată a măsurilor de sechestru și de încălcarea regimului de incompatibilități; investigarea posibilei legături între deciziile favorabile contribuabilului și promovarea ulterioară în funcție a persoanei implicate; recuperarea prejudiciilor bugetare cauzate de radierea nelegală a contribuabililor din baza de risc fiscal și de depunerea tardivă a creanțelor; precum și consolidarea mecanismelor de integritate și prevenirea conflictelor de interese în cadrul administrației fiscale.
Solicit răspuns în scris, în termenul legal.


Comments are closed