Adresată: Consiliului Național al Audiovizualului, domnului Valentin Alexandru JUCAN, Vicepreședinte, care asigură conducerea Consiliului potrivit art. 14 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, în calitate de conducător al entității publice
De către: Florin Cornel POPOVICI, deputat
Circumscripția electorală: nr. 37 Timiș
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Obiectul întrebării: Trasabilitatea documentară a concursului de acordare a licențelor audiovizuale radio, desfășurat în zilele de 30 iunie, 1, 2 și 3 iulie 2025, și conformitatea acesteia cu standardele de control intern managerial aprobate prin Ordinul secretarului general al Guvernului nr. 600/2018
Stimate domnule Vicepreședinte,
I. Situația de fapt
În exercitarea mandatului de deputat și a atribuțiilor de control parlamentar asupra Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), instituție publică autonomă aflată sub control parlamentar potrivit Legii audiovizualului nr. 504/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, am intrat în posesia procesului-verbal al ședințelor de lucru ale Consiliului din zilele de 30 iunie, 1, 2 și 3 iulie 2025, având ca obiect concursul de acordare a licențelor audiovizuale pentru difuzarea serviciilor de programe de radiodifuziune pe cale radioelectrică terestră, organizat prin Deciziile CNA nr. 489/21.05.2025 și nr. 514/28.05.2025 și finalizat prin Decizia CNA nr. 682/15.07.2025.
Documentul, purtând mențiunea „conform cu originalul” pe fiecare filă, prezintă următoarele caracteristici, verificabile prin simpla examinare a înscrisului:
a) documentul a fost comunicat fără număr de înregistrare. Nici procesul-verbal în sine și nici comunicarea prin care acesta a fost transmis nu poartă vreun element de identificare care să permită regăsirea lui în evidențele instituției. În aceste condiții, trasabilitatea documentului în evidențele instituției nu poate fi verificată pe baza elementelor de identificare comunicate, iar mențiunea „conform cu originalul” ridică problema identificării fără echivoc a originalului în raport cu care a fost efectuată certificarea;
b) este redactat integral olograf, în formă de însemnări personale, fără antet și fără mențiunile de identificare a persoanei care l-a întocmit;
c) pentru fiecare dintre cele aproximativ 21 de societăți audiate în prima zi și 20 de societăți audiate în ziua următoare, cu un timp alocat de 15 minute fiecare, consemnarea se reduce, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, la două mențiuni stereotipe de forma „propune” și „susțin”, fără nicio referire la conținutul prezentărilor, la proiectele editoriale, la întrebările adresate de membrii Consiliului sau la răspunsurile primite;
d) nu conține nicio evaluare de fond a ofertelor și nicio motivare a preferinței acordate unui solicitant în raport cu ceilalți competitori pentru aceeași frecvență;
e) conține numeroase tăieturi, ștersături, suprascrieri și renumerotări, niciuna contrasemnată sau atestată în vreun fel;
f) votul nu este consemnat nominal, fiind menționat generic „unanimitate”, respectiv, pentru concurs, mențiunea că se procedează „pe listă, fiecare localitate în parte”;
g) actul care pare să materializeze votul efectiv este o listă dactilografiată a societăților înscrise, purtând adnotări olografe constând în inițiale înscrise în dreptul unor poziții, listă care nu este identificată ca act oficial și nu poartă, la rândul ei, număr de înregistrare;
h) mențiunea „conform cu originalul” este însoțită exclusiv de o parafă ilizibilă, fără nume, funcție și dată, astfel încât persoana care a efectuat certificarea nu poate fi identificată;
i) paginația documentului este discontinuă, ceea ce indică fie o consemnare incompletă, fie o arhivare defectuoasă.
Potrivit Deciziei CNA nr. 277/2013, cu modificările și completările ulterioare, solicitanții participă la concurs prin reprezentanți care furnizează membrilor Consiliului explicații privind statutul și situația juridică, capitalul, proiectul editorial, capacitățile de producție, echiparea studioului și capacitatea de susținere financiară, iar art. 8 din aceeași decizie enumeră criteriile avute în vedere la acordarea licenței, între care interesul public, echilibrul dintre serviciile de programe naționale, regionale și locale, libera concurență, strategia editorială, oferta de programe, experiența și competența profesională, pluralismul și diversitatea. Față de conținutul substanțial al audierii astfel reglementat, înscrisul comunicat nu permite reconstituirea conținutului audierilor și a elementelor prezentate de solicitanți care au fost avute în vedere în procesul de evaluare.
Menționez, de asemenea, că prin Decizia CNA nr. 682/15.07.2025 privind rezultatul concursului Consiliul a expus o motivare generală a considerentelor avute în vedere, între care interesul public, echilibrul dintre programele locale, regionale și naționale, șansele solicitanților locali, calitatea proiectelor editoriale, capacitatea financiară și sustenabilitatea economică, experiența în domeniul audiovizual, structura populației și echilibrul etnico-cultural. Din documentele comunicate nu rezultă însă unde este consemnată evaluarea comparativă care permite corelarea acestor criterii generale cu rezultatul individual al fiecărei frecvențe, respectiv motivarea pentru care un anumit solicitant a fost preferat celorlalți competitori pentru aceeași frecvență.
Precizez că absența numărului de înregistrare nu constituie, în opinia mea, o simplă chestiune de formă. Aceasta afectează posibilitatea de a verifica data, circuitul intern, modul de păstrare și apartenența înscrisului la evidența documentară a instituției, elemente care sunt esențiale atunci când documentul în cauză privește o procedură de atribuire a unei resurse publice limitate, respectiv spectrul radioelectric.
Subliniez, totodată, că însuși Consiliul Național al Audiovizualului publică pe pagina proprie de internet, la rubrica dedicată, extrase dactilografiate din procesele-verbale ale ședințelor sale, cu indicarea nominală a membrilor prezenți și a președintelui de ședință. Existența acestui format standardizat, aplicat curent activității ordinare a Consiliului, face cu atât mai dificil de explicat de ce tocmai procedura de concurs pentru acordarea licențelor audiovizuale, o procedură cu o miză patrimonială și de interes public deosebită, a fost documentată sub acest standard, iar nu peste el.
În fine, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, ședințele Consiliului sunt publice, cu singura excepție a celor în care se propune președintele și se alege vicepreședintele, iar CNA anunță public faptul că ședințele sale sunt transmise și înregistrate.
II. Cadrul de referință aplicabil
Consiliul Național al Audiovizualului este entitate publică în sensul definiției cuprinse în anexa la Ordinul secretarului general al Guvernului nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 7 mai 2018, fiind autoritate publică cu personalitate juridică ce utilizează fonduri publice. Potrivit art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 504/2002, activitatea Consiliului este finanțată de la bugetul de stat, iar președintele Consiliului este ordonator principal de credite.
În consecință, CNA intră, sub aspectul controlului intern managerial, sub incidența Ordonanței Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Ordinului SGG nr. 600/2018, inclusiv sub incidența obligațiilor de raportare prevăzute la art. 8 alin. (3) și art. 9 alin. (2) din ordin, respectiv transmiterea anuală, până la 20 februarie, către Direcția de control intern managerial și relații interinstituționale (DCIMRI) din cadrul Secretariatului General al Guvernului, a situației centralizatoare privind stadiul implementării și dezvoltării sistemului de control intern managerial și a raportului asupra sistemului de control intern managerial. Prezenta întrebare nu privește controlul financiar preventiv și nu pune în discuție oportunitatea editorială a deciziilor Consiliului, ci exclusiv funcționarea administrativă a acestuia ca entitate publică.
Precizez că, în ipoteza în care Consiliul apreciază că se află în situația prevăzută la art. 9 alin. (3) din același ordin, respectiv aceea a entităților publice care, conform reglementărilor legale, nu se subordonează unei entități publice superioare, obligația de întocmire a documentelor prevăzute la art. 8 și la art. 9 alin. (1) subzistă, acestea urmând a fi păstrate ca documente doveditoare ale implementării și dezvoltării sistemului de control intern managerial. În ambele ipoteze, documentele trebuie, așadar, să existe.
Potrivit art. 10 din Ordinul SGG nr. 600/2018, controlul intern managerial este în responsabilitatea conducătorilor entităților publice, care au obligația proiectării, implementării și dezvoltării continue a acestuia.
III. Aspecte care necesită clarificare din perspectiva controlului intern managerial
Raportând caracteristicile documentului descris la Secțiunea I la standardele de control intern managerial cuprinse în anexa la Ordinul SGG nr. 600/2018, se ridică următoarele probleme de conformitate:
Standardul 13 „Gestionarea documentelor”, pct. 13.1, 13.2.1, 13.2.2 și 13.2.5, potrivit cărora conducătorul entității publice organizează și gestionează procesul de creare, revizuire, organizare, stocare, utilizare, identificare și arhivare a documentelor, oferind control asupra ciclului complet de viață al acestora și accesibilitate terților abilitați, sunt definite reguli clare și stabilite proceduri cu privire la înregistrarea, redactarea, clasificarea, îndosarierea, protejarea și păstrarea documentelor, se ține în mod obligatoriu evidența documentelor primite și expediate și este creat un sistem de păstrare și arhivare potrivit unei proceduri. În măsura în care înscrisul nu a fost înregistrat în evidențele instituției, această situație ridică o problemă de conformitate cu cerințele pct. 13.2.2, precum și cu obligațiile ce decurg din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată.
Standardul 9 „Proceduri”, pct. 9.2.1 și 9.2.2, potrivit cărora conducerea entității publice se asigură că pentru procesele și activitățile declarate procedurale există o documentație adecvată și că operațiunile sunt consemnate în proceduri documentate, iar procedurile trebuie să fie precizate în documente scrise, să se refere la toate procesele și activitățile importante, să asigure o separare corectă a funcțiilor de inițiere, verificare, avizare și aprobare, să fie simple, complete, precise și actualizate în permanență.
Standardul 9, pct. 9.2.7, potrivit căruia, pentru toate situațiile în care, din cauza unor circumstanțe deosebite, apar abateri față de politicile sau procedurile stabilite, se întocmesc documente adecvate, aprobate la un nivel corespunzător, înainte de efectuarea operațiunilor, iar circumstanțele și modul de gestionare a situațiilor de abatere se analizează periodic. În măsura în care corecturile, ștersăturile, suprascrierile și renumerotările identificate în înscrisul comunicat reprezintă abateri de la politicile sau procedurile stabilite la nivelul instituției, devin incidente cerințele pct. 9.2.7 privind documentarea și aprobarea situațiilor de abatere.
Standardul 10 „Supravegherea”, pct. 10.2.1 și 10.2.2, potrivit cărora conducerea entității publice trebuie să monitorizeze modul de aplicare a instrumentelor de control, pentru a se asigura că procedurile sunt respectate efectiv și continuu, prin revizuiri, testări prin sondaj sau alte modalități care confirmă respectarea procedurilor.
Standardul 15 „Evaluarea sistemului de control intern managerial”, pct. 15.2.2 și 15.2.4, potrivit cărora conducerea entității publice efectuează cel puțin o dată pe an o verificare și autoevaluare a propriului sistem de control intern managerial, iar conducătorul entității elaborează anual un raport asupra sistemului de control intern managerial.
Standardul 16 „Auditul intern”, sub aspectul necesității de a verifica dacă procesul de acordare a licențelor audiovizuale, raportat la nivelul de risc asociat acestuia, a fost avut în vedere la fundamentarea planificării multianuale și anuale a activității de audit public intern.
Menționez că, potrivit glosarului cuprins în anexa la Ordinul SGG nr. 600/2018, printre factorii de risc expres enumerați se numără „activități ce se exercită în condiții de monopol, drepturi exclusive sau speciale”, „modul de delegare a competențelor”, „evaluarea și consilierea care pot implica consecințe grave”, precum și „funcțiile cu competență decizională exclusive”. Procedura de acordare a licențelor audiovizuale prezintă caracteristici care se circumscriu mai multor factori de risc enumerați în glosar, ceea ce justifică un nivel ridicat de formalizare și de trasabilitate documentară.
IV. Întrebări
Față de cele de mai sus, vă rog să îmi comunicați răspunsul dumneavoastră la următoarele întrebări:
1. Care este numărul și data de înregistrare a procesului-verbal al ședințelor de lucru din zilele de 30 iunie, 1, 2 și 3 iulie 2025? Vă rog să comunicați poziția corespunzătoare din registrul de intrări și ieșiri al instituției.
2. În ipoteza în care documentul nu a fost înregistrat, vă rog să precizați în ce temei a fost întocmit, certificat „conform cu originalul” și eliberat unui terț un înscris care nu figurează în evidența documentelor instituției, precum și modul în care această situație se conciliază cu cerința prevăzută la pct. 13.2.2 din Standardul 13 al Codului controlului intern managerial.
3. Cine a efectuat certificarea „conform cu originalul” pe filele documentului și în ce temei? Care este procedura internă aplicabilă certificării copiilor și de ce certificarea aplicată nu conține numele, funcția și data, elemente fără de care persoana responsabilă nu poate fi identificată?
4. Sub ce poziție din nomenclatorul arhivistic al CNA se clasează procesele-verbale ale ședințelor Consiliului și care este termenul de păstrare stabilit? Documentul în cauză a fost predat la arhivă și sub ce indicativ?
5. Există publicat, la rubrica de extrase din procesele-verbale de pe pagina de internet a instituției, extrasul aferent ședințelor din zilele de 30 iunie, 1, 2 și 3 iulie 2025? În caz negativ, vă rog să precizați motivele pentru care aceste ședințe nu au făcut obiectul practicii de publicare aplicate celorlalte ședințe ale Consiliului.
6. Există, la nivelul CNA, o procedură documentată, de sistem sau operațională, elaborată potrivit art. 6 din Ordinul SGG nr. 600/2018 și Standardului 9, care să reglementeze desfășurarea concursului de acordare a licențelor audiovizuale, inclusiv audierea solicitanților, evaluarea ofertelor, modul de exprimare a votului și consemnarea rezultatelor? În caz afirmativ, vă rog să comunicați codul procedurii, ediția, revizia, data aprobării și să transmiteți o copie.
7. Există o procedură documentată care să reglementeze întocmirea, redactarea, verificarea, avizarea, aprobarea, înregistrarea și arhivarea proceselor-verbale ale ședințelor Consiliului, conform Standardului 13? Vă rog să transmiteți o copie.
8. Ședințele din zilele de 30 iunie, 1, 2 și 3 iulie 2025 s-au desfășurat în regim public, conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 504/2002? Există înregistrare audio sau audio-video și/sau stenogramă a acestora? În caz afirmativ, vă rog să indicați unde sunt publicate sau arhivate și să confirmați termenul de păstrare.
9. Care este documentul care constituie procesul-verbal oficial al acestor ședințe? Consemnarea olografă transmisă este singura consemnare scrisă existentă? Vă rog să comunicați numele și funcția persoanei care a întocmit consemnarea, precum și temeiul din fișa postului în baza căruia a realizat această operațiune.
10. Există o procedură aplicabilă efectuării corecturilor, ștersăturilor, suprascrierilor și renumerotărilor în documentele care consemnează ședințele Consiliului și, în caz afirmativ, au fost respectate aceste reguli în privința înscrisului comunicat? În măsura în care modificările respective reprezintă abateri de la procedura aplicabilă, au fost întocmite documentele prevăzute la pct. 9.2.7 din Standardul 9?
11. Care este documentul oficial și înregistrat din care rezultă modul de exprimare și rezultatul votului membrilor Consiliului pentru fiecare frecvență și localitate? Lista dactilografiată purtând adnotări olografe sub forma unor inițiale constituie documentul oficial de consemnare a votului? În caz afirmativ, vă rog să comunicați numărul și data înregistrării, precum și semnificația inițialelor utilizate.
12. Prin ce documente a fost consemnată aplicarea, pentru fiecare frecvență și pentru fiecare solicitant, a criteriilor prevăzute la art. 8 din Decizia CNA nr. 277/2013 și a considerentelor de evaluare menționate în Decizia CNA nr. 682/15.07.2025? Unde este consemnată motivarea alegerii câștigătorului în raport cu ceilalți solicitanți pentru aceeași frecvență? Vă rog să transmiteți documentele de evaluare și motivarea aferente frecvenței atribuite în municipiul Timișoara, județul Timiș.
13. Registrul de riscuri al CNA, întocmit potrivit art. 5 din Ordinul SGG nr. 600/2018 și Standardului 8, conține riscuri asociate procedurii de acordare a licențelor audiovizuale? În caz afirmativ, vă rog să comunicați riscurile identificate, evaluarea expunerii și măsurile de control stabilite prin Planul de implementare a măsurilor de control.
14. A fost constituită, prin act de decizie internă, Comisia de monitorizare prevăzută la art. 3 din Ordinul SGG nr. 600/2018? Vă rog să comunicați actul de constituire, componența actuală și Programul de dezvoltare a sistemului de control intern managerial aferent anilor 2024, 2025 și 2026.
15. Au fost întocmite, pentru exercițiile 2023, 2024 și 2025, situația centralizatoare privind stadiul implementării și dezvoltării sistemului de control intern managerial și raportul asupra sistemului de control intern managerial la data de 31 decembrie? Vă rog să precizați dacă acestea au fost transmise Secretariatului General al Guvernului, prin DCIMRI, în termenul prevăzut la art. 8 alin. (3) și art. 9 alin. (2) din ordin, cu indicarea numerelor și datelor de înregistrare, ori dacă au fost păstrate ca documente doveditoare, în temeiul art. 9 alin. (3) din ordin. În oricare dintre situații, vă rog să transmiteți copii ale acestor documente.
16. Care a fost, la 31 decembrie 2023, 31 decembrie 2024 și 31 decembrie 2025, stadiul implementării fiecăruia dintre Standardele 9, 10, 13 și 16, potrivit documentelor de autoevaluare întocmite la nivelul CNA? Vă rog să transmiteți documentele din care rezultă calificativul sau stadiul declarat pentru fiecare dintre aceste standarde.
17. Compartimentul de audit public intern al CNA, prevăzut de Standardul 16 și de Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu modificările ulterioare, a efectuat în ultimii cinci ani vreo misiune de audit având ca obiect procesul de acordare a licențelor audiovizuale sau sistemul de gestionare a documentelor? În caz afirmativ, vă rog să comunicați constatările și recomandările formulate, precum și stadiul implementării acestora. În caz negativ, vă rog să precizați modul în care aceste procese au fost avute în vedere la fundamentarea planurilor multianuale și anuale de audit.
18. Ce măsuri corective intenționează conducerea Consiliului Național al Audiovizualului să dispună pentru asigurarea înregistrării, trasabilității și arhivării documentelor care stau la baza procedurilor de acordare a licențelor audiovizuale și în ce termen?
V. Solicitare
Solicit răspuns în scris, însoțit de copii ale documentelor menționate, în termenul prevăzut de Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Documentele solicitate privesc modul de administrare a unei resurse publice limitate, respectiv spectrul radioelectric, iar, în măsura în care nu sunt incidente excepții prevăzute expres de lege, comunicarea acestora se circumscrie obligațiilor de transparență ce revin instituției, atât în temeiul controlului parlamentar, cât și al Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare. Pentru orice document a cărui comunicare o considerați exceptată, vă rog să indicați expres temeiul legal al exceptării.
Anexez prezentei întrebări, în copie, procesul-verbal al ședințelor de lucru ale Consiliului Național al Audiovizualului din zilele de 30 iunie, 1, 2 și 3 iulie 2025, purtând mențiunea „conform cu originalul”, împreună cu anexa dactilografiată intitulată „Concurs acordare licențe radio / Vot 03.07.2025”, astfel cum acestea mi-au fost comunicate, respectiv fără număr de înregistrare.






Comments are closed