Fabian Radu – Întrebare parlamentară – Ignorarea de către Ministerul Educației a prevederilor legale privind titularizarea pe jumătate de normă

Adresată:

Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării

De către: Deputat Fabian-Cristian RADU

Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 06.11.2025

Obiectul întrebării: Ignorarea de către Ministerul Educației a prevederilor legale privind titularizarea pe jumătate de normă

 

Stimate domnule Ministru,

În spațiul public au apărut informații, transmise de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), potrivit cărora prevederile art. 177 alin. (7) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care permit titularizarea pe jumătate de normă, nu sunt aplicate în mod efectiv de către Ministerul Educației.

Potrivit dispozițiilor menționate anterior, o catedră poate fi constituită din cel puțin o jumătate de normă didactică de predare, la nivelul uneia sau mai multor unități de învățământ preuniversitar. Această posibilitate este reiterată și detaliată prin Ordinul ministrului educației nr. 6876/2023, care aprobă Normele metodologice privind încadrarea personalului didactic, precum și prin Metodologia-cadru de mobilitate a personalului didactic pentru anul școlar 2025–2026, aprobată prin O.M.E.D. nr. 7495/2024.

Prin urmare, din punct de vedere legal și procedural, nu există niciun impediment normativ care să blocheze aplicarea acestei prevederi. Atât legea, cât și ordinele ministeriale conferă consiliilor de administrație ale inspectoratelor școlare posibilitatea de a constitui posturi viabile din cel puțin o jumătate de normă și de a asigura completarea acestora, inclusiv prin ore remediale, în scopul menținerii continuității didactice și al valorificării resursei umane calificate.

Domnule ministru, asigurându-vă de toată considerația mea, vă solicit să îmi comunicați veridicitatea informațiilor propagate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), precum și motivul pentru care prevederile art. 177 alin. (7) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care permit titularizarea pe jumătate de normă, nu se aplică în mod efectiv la nivelul unităților de învățământ.

De asemenea, în situația în care articolul este, de fapt, aplicat, vă rog să transmiteți numărul cadrelor didactice care au obținut titularizarea pe jumătate de normă în anii școlari 2024–2025 și 2025–2026, precum și o analiză privind impactul acestei măsuri asupra stabilității profesionale a personalului didactic.

Totodată, vă rog să precizați dacă Ministerul Educației consideră benefică posibilitatea acordării viabilității pe o catedră constituită din cel puțin o jumătate de normă didactică de predare, în condițiile în care Metodologia-cadru actuală nu prevede explicit acest aspect, deși Legea învățământului preuniversitar îl permite.

În continuare, vă rog să îmi comunicați numărul cadrelor didactice calificate care au obținut definitivarea în învățământ și note peste 7 la concursul național unic de ocupare a posturilor didactice, dar care se află totuși în situația de a avea contracte de muncă pe perioadă determinată. Această informație este necesară pentru a evalua procentul profesorilor care se confruntă cu instabilitate și nesiguranță profesională, deși îndeplinesc toate condițiile legale pentru o carieră didactică stabilă.

Nu în ultimul rând, vă rog să explicați de ce profesorilor care nu au suficiente ore la școală nu li se completează norma cu ore remediale, în condițiile în care aceste activități sunt prevăzute, finanțate și esențiale pentru recuperarea decalajelor de învățare și pentru reducerea analfabetismului funcțional.

Solicit răspunsul în scris.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Deputatul AUR Fabian Radu denunță prăbușirea totală a credibilității lui […]