Fabian Radu (deputat AUR): „Ilie Bolojan a transformat guvernarea într-un coșmar fiscal: taxe peste taxe, nicio reformă reală”

Deputatul AUR Fabian Radu critică discursul premierului Ilie Bolojan din plenul reunit al Parlamentului, care propovăduiește reforma, deși partidele din actuala coaliție au guvernat România timp de 35 de ani. Acesta atrage atenția că majorarea taxelor pe proprietate cu 70% confirmă că actuala putere impune austeritate doar pentru românii de rând, nu și pentru privilegiații sistemului.

„Ilie Bolojan, călăul de la Oradea, ajuns pe cai mari la București, nu se mai oprește din a îngenunchea poporul român. Ieri a venit să-și angajeze răspunderea pentru un nou pachet de măsuri, cerându-le în același timp românilor să fie solidari și mulțumindu-le pentru că înțeleg.

Românii nu înțeleg și nu au de ce să înțeleagă care este motivul pentru care tot ei plătesc. Discursurile lui Bolojan sunt niște discursuri ca ale unui personaj care ar fi făcut parte dintr-un partid de opoziție în ultimii cinci ani, când, în realitate, au fost la conducerea țării. PNL-ul, PSD-ul, USR-ul, UDMR-ul sunt aceiași care au condus România și până acum.

Nu au cum să o salveze, pentru că ei au adus-o în groapă și nu românii sunt cei care trebuie să plătească pentru ei. În ultimul pachet de măsuri, de exemplu, a venit cu o nouă idee: ca românii să plătească cu 70% mai mult taxe pe proprietate.

Românii nu au cum să le fie recunoscători și nu au încredere în astfel de personaje toxice”, a declarat deputatul AUR, Fabian Radu.

Distribuie acest articol!