Deputatul AUR, Fabian Radu, reacționează ferm la informațiile apărute în presa națională conform cărora 19 cadre didactice și elevi din județul Sibiu sunt în continuare blocați într-una din zonele de conflict din Orientul Mijlociu, în Emiratele Arabe Unite. Parlamentarul cere Ministerului Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României în Emiratele Arabe Unite și Consulatului General al României la Dubai, să dispună de urgență măsurile necesare pentru repatrierea acestora și a celorlalți români.
„Suntem deja în a patra zi de război în Orientul Mijlociu și vedem că statul are probleme grave în a gestiona situația românilor rămași blocați în zonele de conflict, din cauza faptului că spațiul aerian din acele țări a fost complet închis.
Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, se pare că printre aceștia se află 19 cadre didactice și elevi. Vorbim despre o situație extrem de periculoasă în care se află, în primul și în primul rând, cetățeni români. Vorbim despre conaționali care, exact în acest moment, sunt blocați într-o zonă de conflict și supuși presiunii psihologice și emoționale de a număra orele până când vor fi scoși din zonele cu risc de bombardament.
Am transmis chiar astăzi o solicitare către Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada României în Emiratele Arabe Unite și Consulatul General al României la Dubai, în care am cerut să mi se comunice, pentru cei 19 sibieni, dacă sunt în deplină siguranță, dacă au fost duși într-un loc ferit de posibile bombardamente, care este strategia privind repatrierea acestora și care este reperul temporal asumat de instituțiile abilitate pentru finalizarea acestor demersuri. Și fac un apel public, către instituțiile menționate anterior, să răspundă clar și de urgență la solicitarea formulată.
Siguranța oricărui cetățean român este importantă, mai ales că vorbim de copii și tineri, iar situația critică în care se află în aceste momente necesită măsuri imediate”, a transmis deputatul AUR, Fabian Radu.

Comments are closed