Evdochia Aelenei – Declarație politică – Vacanța parlamentarului

Adresată de către doamna senator: Aelenei Evdochia

Şedinţa Senatului din data de: 15.09.2021

Titlul declaraţiei politice: Vacanța parlamentarului

Stimați colegi,

            A fost vancață parlametară. Noi parlamentarii AUR, nu am avut vacanță. În aceste două luni am fost în mijlocul cetățenilor încercând să culegem problemele acestora și a comunităților lor. Am umblat din sat în sat, din piață în piață, uneori din casa în casă și am întâlnit DEZASTRUL: oameni cu fețe triste, localități părăginite, case părăsite, ruinele fostelor fabrici și uzine, lucrări ediritare făcute în dorul lelii.

Am fost la primari să îi întrebăm de problemele pe care le au. Nici unul nu are „probleme”, dar dacă aprofundezi discuția, încep să povestească de munca lor, de tonele de dosare cărora le expiră termenele, până le vin abrobările și de banii care nu sunt. Majoritatea închiei prin a-mi spune: „Ce puteți face dumneavoastră de la partidul AUR?”. „Da, domnule primar, termin eu fraza, dacă nu pot ai dumneavoastră, cei aflați la putere!”

Dar am putut face câte ceva. Am putut sta la căpătâiul unui bolnav, am putut hrăni câțiva flămânzi, am putut îmbraca și încălța câțiva școlari, am putut cosi iarba prin parcurile din Constanța, am putut duce la doctor câțiva concetățeni, am putut vorbi cu POPORUL. Și câte am mai fi putut face, dacă prin peregrinările noastre am fi întâlni și alți parlamentari care să pună umărul.

Să nu credeți că suntem puțin și singuri, chiar dacă ați reușit să băgați spaima în oameni, aceștia neîndrăznind să ni se alăture, fățiș de frica autorităților. Chiar dacă nu suntem invitați la televiziuni locale, la evenimente și  ni se pun multe piedici, noi nu suntem nici puțin și nici singuri.

Cu noi este Dumnezeu și POPORUL!

Oameni buni – primiți-ne în casele și în sufletele voastre și dați-ne de lucru. Vă mulțumim!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
Alianța pentru Unirea Românilor organizează în data de 21 martie 2023 de la ora 12:00, în sala Grupului AUR de la Camera Deputaților, o dezbatere cu tema: Legile educației – de la intenție la realitate. Comisia națională de specialitate din cadrul partidului organizează dezbaterea „Legile educației […]
Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR și președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului României, a avut o întâlnire cu E.S. Ambasadorul Brândușa Predescu și echipa misiunii diplomatice a României la Sofia. Printre temele abordate s-a aflat situația culturală dificilă a comunității […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat astăzi un protest spontan la sediul Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF) cu privire la prețul pe care românii trebuie să îl plătească pentru polițele de asigurare RCA. George Simion, președintele AUR, a avut o întâlnire cu președintele ASF, Nicu […]
CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL SENATULUI În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 din Constituția României, republicată și cu prevederile art. 92 alin. (1) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintăm propunerea legislativă intitulată „LEGE privind proclamarea Zilei […]
CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL SENATULUI În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 din Constituția României, republicată și cu prevederile art. 92 alin. (1) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintăm propunerea legislativă intitulată„Lege pentru modificarea și completarea […]
Către: Domnul Barna Tacnzos – Ministru, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor De la: Domnul George-Nicolae SIMION, deputat în circumscripția electorală nr. 42 București Subiectul întrebării: Poluarea din șantierele care aparțin CNAIR Stimate domnule Ministru,           Vă supun atenției situația șantierului privind construcția autostrăzii A0 din imediata vecinătate […]