Ieri seară, la ora 18:14, în zona Topolog, mai mulţi locuitori au auzit bubuituri puternice. Unii au simţit vibraţii, alţii au descris zgomote scurte, seci, diferite de un tunet obişnuit.
Telefoanele au început să sune aproape simultan. Mesajul RO-ALERT anunţa „posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian” şi recomanda adăpostirea pentru aproximativ 90 de minute.
Până la această oră nu există o confirmare oficială că ar fi avut loc o explozie pe teritoriul României şi nu au fost raportate pagube sau victime. Cu toate acestea, neliniştea a fost reală. Tulcea a simţit, din nou, că războiul de peste Dunăre este prea aproape.
Deputatul Elena Doboş atrage atenţia că problema nu este doar ce s-a întâmplat sau ce nu s-a întâmplat aseară. Problema este ce se întâmplă dacă, într-o zi, nu mai vorbim doar despre zgomote şi alerte preventive.
În municipiul Tulcea şi în numeroase comune din judeţ, situaţia adăposturilor de protecţie civilă rămâne neclară. În unele localităţi nu există adăposturi funcţionale, iar în altele nu se ştie exact câte locuri sunt disponibile şi în ce stare se află aceste spaţii. În comunităţi izolate, în caz de pericol real, oamenii ar fi nevoiţi să părăsească zona pe cont propriu. Iar fuga, în panică, nu este o soluţie.
În acest context, deputatul Elena Doboş a declarat:
„Ca deputat al judeţului Tulcea, am adresat o întrebare oficială ministrului Afacerilor Interne, domnul Cătălin Predoiu, privind situaţia concretă a adăposturilor de protecţie civilă şi capacitatea reală de adăpostire a populaţiei. Vreau cifre clare. Vreau o situaţie exactă. Vreau să ştim unde merg oamenii dacă sirenele nu mai sunt doar preventive.
Tulcenii trăiesc de luni de zile cu o tensiune permanentă, cu incertitudine, cu explicaţii întârziate. Autorităţile apar târziu sau nu apar deloc atunci când oamenii au nevoie de claritate şi calm. Oamenii trebuie să ştie unde merg. Și dacă acel loc chiar există”.
Siguranţa populaţiei nu poate rămâne la nivel teoretic. Dacă statul transmite mesaje de adăpostire, atunci trebuie să existe şi infrastructura necesară. Tulcea are nevoie de siguranţă reală, nu doar de reacţii administrative”.

Comments are closed