Adresată:
Domnului Ilie BOLOJAN, Prim-ministru al României
Domnului Alexandru NAZARE, Ministru al Finanțelor
De către: Deputat Eduard KOLER
Circumscripția electorală: nr. 27 Mehedinți
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 07.07.2025
Obiectul întrebării: Aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 724/2024 și compensarea sumelor reținute neconstituțional din pensiile de serviciu
Domnule Prim-ministru,
Domnule Ministru,
În temeiul art. 112 din Constituția României și al art. 199 din Regulamentul Camerei Deputaților, vă adresez următoarea întrebare, având în vedere neaplicarea până în prezent a Deciziei Curții Constituționale nr. 724/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 91 din 31 ianuarie 2025.
Potrivit punctului 110 din decizia menționată:
„Repararea prejudiciului patrimonial cauzat beneficiarilor pensiilor de serviciu aflate în plată se va realiza ex officio, indiferent dacă aceștia au promovat sau nu o acțiune în justiție, începând cu data introducerii impozitului progresiv, respectiv cu data de 1 ianuarie 2024.”
La data prezentei întrebări, au trecut peste șase luni de la publicarea deciziei, însă Guvernul nu a inițiat niciun mecanism de restituire a sumelor reținute neconstituțional. În paralel, în pachetul fiscal adoptat prin angajarea răspunderii, se introduce o contribuție CASS de 10% aplicată pensiilor care depășesc pragul de 3.000 lei, fără nicio mențiune privind compensarea sumelor abuziv încasate în 2024.
În acest context, vă solicit următoarele răspunsuri concrete:
1. Care este calendarul concret de restituire a sumelor reținute în mod neconstituțional conform Deciziei CCR nr. 724/2024?
2. Ce sume estimate trebuie restituite și ce alocări bugetare au fost prevăzute în acest sens?
3. Ce justifică lipsa de reacție a Guvernului în fața unei obligații constituționale clare?
4. De ce nu s-a inclus în pachetul fiscal nicio prevedere privind compensarea sau regularizarea acestor sume?
5. Intenționați să aplicați dobânda legală și indexarea cu rata inflației pentru perioada de întârziere, conform prevederilor Codului civil?
6. Ce măsuri aveți în vedere pentru a preveni declanșarea unor procese colective împotriva statului român din partea pensionarilor prejudiciați?
Solicit răspuns scris, în termenul prevăzut de lege.
Comments are closed