Eduard Koler – Declarație politică – Mehedinți în fața unui coșmar natural: peste 200 de case distruse, culturi spulberate și oameni lăsați sub cerul liber

Vorbesc astăzi în numele a sute de familii din județul Mehedinți, care au trecut printr-un adevărat coșmar. În doar câteva minute, o grindină de o violență rară a distrus peste 200 de locuințe, a perforat acoperișuri, a distrus complet culturi agricole și a avariat zeci de autovehicule. Oamenii au rămas, la propriu, sub cerul liber, cu munca de o viață spulberată.

Am fost acolo. Am văzut cu ochii mei durerea, neputința, dar și demnitatea acestor oameni. Și vin în fața dumneavoastră cu o solicitare fermă: Guvernul României trebuie să adopte de urgență o ordonanță pentru sprijinirea familiilor afectate și refacerea infrastructurii distruse.

Cer:

 • Alocarea imediată de fonduri din rezerva bugetară pentru repararea locuințelor și sprijin financiar de urgență pentru fiecare familie afectată;

 • Intervenția Ministerului Agriculturii pentru evaluarea și despăgubirea culturilor calamitate;

 • Sprijin logistic din partea IGSU: materiale de construcție, generatoare, apă potabilă, corturi temporare unde este nevoie;

 • Un plan de acțiune pentru protecția localităților rurale în fața fenomenelor meteo extreme, care nu mai sunt excepții, ci o realitate tot mai frecventă.

Nu cer pomeni. Cer dreptate pentru niște oameni care muncesc din greu și plătesc taxe. Dacă statul nu e lângă ei acum, când au pierdut tot, atunci când?

Domnule Prim-ministru, domnilor miniștri, nu mai e timp de ezitări! Nu lăsați Mehedințiul în ruină! Oamenii au nevoie de răspunsuri, dar mai ales de fapte!

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Deputatul Cosmin Corendea, șeful delegației Parlamentului României la Uniunea Interparlamentară […]
Adresată: Domnului Dragoș-Nicolae PÎSLARU, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Domnului Daniel-Ovidiu […]