„România se apropie de o prăbuşire financiară inevitabilă. Un deceniu de împrumuturi fără acoperire, consum artificial şi politici populiste a împins statul într-un colaps care nu mai poate fi evitat prin artificii contabile.
Datoria publică a crescut de la 300 la peste 1.000 de miliarde de lei, fără ca infrastructura, sănătatea sau educaţia să fi câştigat ceva. Sumele uriaşe au fost direcţionate spre consum şi cheltuieli curente, nu spre investiţii. Deficitul comercial uriaş arată adevărul crud: ne-am împrumutat pentru a susţine producţia altor economii, nu pe a noastră. Anul 2024, a fost momentul de rupere totală! România a înregistrat un deficit de aproape 9% din PIB şi o creştere economică sub 1%. Fără împrumuturi, ţara ar fi fost deja în recesiune. Economia funcţionează ca un bolnav ţinut în viaţă prin perfuzie fiscală.
Guvernul cheltuie lunar cu peste 20% mai mult decât încasează, iar doar în 2025 s-au contractat împrumuturi de peste 200 de miliarde de lei. Dobânzile cresc, veniturile bugetare stagnează, iar statul se afundă tot mai adânc într-o spirală a datoriei. Nu mai vorbim despre risc, ci despre o prăbuşire în desfăşurare.
Actualul Executiv nu face altceva decât să împovăreze românii şi mai tare, fără a încasa în mod semnificativ mai mulţi bani la buget! Corecţia va fi impusă din exterior, la fel ca în 2010, dar mai dur: creşteri de taxe şi mai mari, tăieri de salarii, restrângerea aparatului bugetar. Diferenţa este că atunci aveam o economie încă respirând; acum suntem sufocaţi de datorii.
România intră într-o etapă critică, în care promisiunile politice nu mai pot înlocui realitatea economică. Statul s-a împrumutat pentru a cumpăra linişte şi voturi, iar preţul va fi plătit de toţi”, a declarat deputatul AUR, Eduard Koler.
Distribuie acest articol!
Comments are closed