Dumitru Focșa – întrebare către Ministerul Sănătății – Bolnavii din România sunt în pericol din cauza lipsurilor din spitale!

Către: Domnul Alexandru RAFILA, ministrul sănătății
De la: Domnul Dumitru-Viorel FOCŞA, deputat în circumscripția electorală nr.14, Constanța

Obiectul întrebării: Bolnavii din România sunt în pericol din cauza lipsurilor din spitale!


Domnule ministru,


Seria evenimentelor tragice din ultimii ani – incendiile din spitale soldate cu victime, scăparea de sub control și nerecunoașterea dimensiunii infecțiilor nosocomiale, condiționarea actului medical de diferite foloase materiale, spitale insalubre, personal medical insuficient și angajări în sistem blocate, ca să vă dau doar câteva exemple pe care continuați să nu le vedeți – lipsurile din spitalele românești condamnă la moarte pacienții!


Intervenții chirurgicale amânate, internări temporizate, timpi de programare pentru consultații imenși, lipsa empatiei, toate acestea, dublate de penuria de medicamente care face aproape imposibilă derularea în condiții de siguranță a tratamentalor pacienților, demonstrează, încă o dată, colapsul în care se află sistemul medical românesc!


Iar despre diferențele dintre marile orașe și restul zonelor țării, nici nu mai amintesc!


Prin urmare, domnule ministru, vă rog să îmi transmiteți următoarele informații:
1.Câte intervenții chirurgicale s-au amânat în România, în anul 2023, din cauza lipsei de medicamente, defalcat, pentru fiecare județ în parte. De asemenea, specificați-mi care au fost perioadele de amânare și ce soluții s-au oferit pacienților.


2.Care este numărul total de pacienți afectați de boli cronice din România care nu au beneficiat de intervenții chirurgicale sau proceduri specifice pe parcursul anului 2023.


3.În ceea ce privește tratamentele oncologice, câți pacienți din România nu au putut beneficia la timp de efectuarea de anumite tratamente, care este totalul întârzierilor înregistrate, precum și ce soluții alternative li s-au oferit.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

România se află din nou în fața unui scandal uriaș de corupție și incompetență guvernamentală, […]
Parlamentarii AUR vor depune un proiect legislativ pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și […]
Pe 26 martie, de la ora 17:30, ne vedem în Piața Victoriei, la București! Îl […]
Senatorul AUR, Niculina Stelea, consideră că decizia recentă a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) […]