Dumitru Focșa – întrebare către Ministerul Educației – Clarificări despre desființarea inspectoratelor școlare județene

Către: Doamna Ligia Deca, ministrul educației

De la: Domnul Dumitru-Viorel FOCŞA, Deputat AUR, circumscripţia electorală 14 Constanța

Obiectul întrebării: Clarificări despre desființarea inspectoratelor școlare județene


Doamnă ministru,


Inspectoratele școlare județene au devenit, de multă vreme, niște instituții de tip dinozaur, de cele mai multe ori populate de factori de decizie numiți politic, iar restul funcțiilor fiind ocupate de tot felul de sinecuri, ceea ce, cu siguranță, nu numai că a instituționalizat incompetența, îndepărtând și puținele cadre didactice dedicate vocației, dar a și contribuit la distrugerea sistemului educațional românesc prin ridicarea birocrației și al corupției la un nivel nemaiîntâlnit!


Prin urmare, doamnă ministru, vă rog să îmi răspundeți punctual următoarelor întrebări:


1.Cum vă explicați neîndeplinirea Jalonului 495 din PNRR „reforma România educată”, care prevedea desființarea ISJ-urilor încă din martie 2023? Efectiv, cine sunt persoanele care se fac responsabile pentru neîndeplinirea lui – instituția, funcția deținută, conform organigramei, salaiul aferent și ce măsuri ați dispus pentru sancționarea celor vinovați?


2.Intenționați să emiteți un nou ordin de ministru cu termene de implementare, după ce precedentul a fost nerespectat chiar de către instituția pe care o conduceți și a devenit caduc? Precizați-mi, detaliat, care au fost motivele care au stat la baza nerespectării anteriorului ordin de ministru și cine sunt persoanele care au făcut imposibilă aplicarea lui – instituția, funcția deținută, conform organigramei, salaiul aferent, precum și măsurile dispuse pentru sancționarea celor vinovați.


3.De ce, în calitate de ministru, refuzați de doi ani să organizați concursuri, așa cum cere legea, pentru funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și casele corpului didactic, care, momentan, sunt ocupate politic, prin detașare?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministru al Educației și Cercetării De către: Senator Costache CHERTIF Circumscripția […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]