Dumitrina Mitrea – întrebare parlamentară către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale – Clarificări asupra alocărilor din sumele corespondente tragerilor din fondurile PNRR pe componenta pensii.

Adresată: Domnului  Ministru al Muncii și Solidarității Sociale,

               Marius-Constantin Budăi

De către:  Mitrea Dumitrina,

                Deputat AUR, circumscripția nr. 29 Neamț

Data: 10.03.2022

Obiectul întrebării: Clarificări asupra alocărilor din sumele corespondente tragerilor din fondurile PNRR pe componenta pensii

Stimate Domnule Ministru,

           Doresc să punctez o serie de aspecte care suscită interes imediat și, anume, obiectivele asumate pe Componenta 8 – Reforma fiscală și reforma pensiilor din cadrul PNRR.

         Conform informațiilor care au fost disponibile, această Componentă este strâns legată de un alt capitol al PNRR, mai exact, Componenta 6 – Reforma sistemului public de pensii, al cărei țintă îl reprezintă consolidarea principiului contributivității, cu scopul declarat de a asigura o legătură reală între veniturile asigurate și cuantumul prestațiilor.

          Ca bază pentru îndeplinirea acestui obiectiv sunt asumate, la nivel guvernamental urmatoarele elemente:

  • o nouă formulă de calcul a pensiei cre să țină cont, în totalitate, de contribuțiile de asigurări sociale achitate, fără a mai fi luați în calcul alți factori
  • valorificarea veniturilor brute realizate pînă la data de 01.04.2001 pentru care au fost plătite contribuțiile de asigurări sociale, dar, care nu au fost luate în calcul la momentul stabilirii cunatumului pensiei

          Pentru a avea o imagine clară și obiectivă, vă solicit să îmi răspundenți la următoarele întrebări:

  1. Care este cuantumul sumei alocate pentru Componetele mai sus menționate?
  2. Cum, se va realiza, efectiv, recalcularea pensiiilor. Anume care sunt, concret, măsurile ce le veți lua pentru a realiza acest obiectiv, pentru care a fost angajată răspunderea, de altfel?
  3. Care sunt, concret și detaliat, reformele și/sau investițiile prin intermediul cărora se vor atinge obiectivele asumate pe componenta pensii?
  4. Care este, efectiv, orizontul de timp în care se se vor concretiza și/sau realiza  aceste ținte?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
           Cotidianul Haaretz a publicat în ediția de marți, 19 septembrie, un articol în care se afirmă că ministrul român de externe a refuzat să se întâlnească cu Eli Cohen, ministrul de externe al Israelului, după ce acesta ar fi legitimat și încurajat contactul ambasadorului statului […]
Adresată: Domnului Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene De către: Senator Gheorghe Adrian CĂTANĂ, membru al Comisiei pentru administrație publică Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul interpelării: gradul de absorbție al României din Fondul de Coeziune (UE) […]
Adresată: Doamnei Adriana Constantina COSTESCU, Director general al Regiei Autonome ”Monitorul Oficial” De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul întrebării: Revenire la […]
Adresată: Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministrul Afacerilor Externe De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul întrebării: Persoanele aparținând minorității române din Ucraina căzute […]
Adresată: Domnului Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 20.09.2023 Obiectul interpelării: Poliția din Cluj intervine într-un caz de furt de lemn ilegal: confiscare de 189 metri cubi […]
Adresată: Domnului Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 20.09.2023 Obiectul întrebării: Situație problematică privind defrișarea unei păduri pentru finalizarea autostrăzii Vestului Stimate domnule Ministru, O problemă birocratică […]