Dumitrina Mitrea – întrebare parlamentară către Ministerul Educației – Clarificări asupra distribuirii în școli a chestionarului privind intenția de vaccinare a copiilor.

Adresată: Domnului  Ministru al Educației

                Sorin Mihai Cîmpeanu

De către:  Mitrea Dumitrina,

                Deputat AUR, circumscripția nr. 29 Neamț

Obiectul întrebării: Clarificări asupra distrubuirii în școli a chestionarului privind intenția de vaccinare a copiilor

    Stimate Domnule Ministru,

Ministerul Educației a anunțat că a început  distribuirea în școli a chestionarului privind intenția de vaccinare a copiilor, chestionarul  fiind diseminat în unităţile de învăţământ, prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene, iar persoana desemnată pentru protecţia sanitară la nivelul unităţii de învăţământ, în  conformitate cu dispoziţiile ordinului comun al ministrului Sănătăţii şi al ministerului pe care îl gestionați Dumneavoastră, va transmite Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP) chestionarele completate de către părinţi/tutori legali.

Ati menționat si faptul că, chestionarele nu necesită asumare prin semnătură şi pot fi transmise şi în format electronic. În chestionar trebuie trecut numele părintelui, numele elevului, clasa acestuia, școala și localitatea. Totodată, în chestionar părintele trebuie să precizeze dacă copilul este sau nu vaccinat.

Ministerul Educației a anunțat recent că  a fost sancționat pentru încălcarea legii GDPR, deoarece școala nu are dreptul să prelucreze date cu caracter personal, însă nu a renunțat la formularul pentru vaccinarea copiilor. Cu toate acestea, Dumneavoastră ați subliniat că se va continua distribuirea chestionarului în şcoli, pentru a afla intenţia părinţilor în privința vaccinării copiilor.

Ținând cont de cele mai sus expuse cât și de faptul că informațiile lapidare au condus la lipsa unei campanii obiective și pertinente de informare în ceea ce privește vaccinarea, generează neîncredere în rândul populației, vă solicit să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Părintelui îi sunt aduse la cunoștință riscurile vaccinării pentru copiii?
  2. In baza cărei prevederi legale se solicita justificarea refuzului părinților de a completa această declarație?
  3. A fost luat în calcul și neacordarea permisiunii de acces a copiilor la cursuri,  din cauza refuzului părinților de a completa chestionarul?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat că printre prioritățile din această sesiune parlamentară se numără reducerea impozitării muncii în România. Astăzi, în a doua zi de la reluarea activității parlamentare, AUR face un prim pas concret în acest sens prin depunerea unei inițiative legislative prin […]
CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL SENATULUI În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 din Constituția României, republicată și cu prevederile art. 92 alin. (1) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintăm propunerea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea și […]
CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL SENATULUI În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (4) și ale art. 75 din Constituția României, republicată și cu prevederile art. 92 alin. (4) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintăm „Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 448/2006 […]
CĂTRE,                                       BIROUL PERMANENT AL SENATULUI În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 din Constituția României, republicată și cu prevederile art. 92 alin. (1) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintăm „Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea […]
Către: Ministerul transporturilor și infrastructurii, domnului Ministru Sorin-Mihai GRINDEANU De la: Mihail ALBIŞTEANU, Cristian-Daniel IVĂNUŢĂ, deputați AUR aleși în circumscripția electorală nr. 24 Iași Subiectul întrebării: Demararea procedurii de transferare a 15 spitale și a 20 de policlinici din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a autorităților […]
Către: Ministerul Sănătății, domnului Ministru, prof. univ. Dr. Alexandru RAFILA De la: Mihail ALBIŞTEANU, Cristian-Daniel IVĂNUŢĂ, deputați AUR, circumscripția electorală nr. 24 Iași Subiectul întrebării: Necesitatea construirii Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară în județul Iași Stimate domnule Ministru, Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară din județul Iași, […]