Dumitrina Mitrea – întrebare către Ministru Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Probleme grave la drumul Axial  DJ 155F Izvorul Muntelui – Durău

Adresată: Domnului CSEKE Atilla, Ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

De către:  Dumitrina MITREA, deputat AUR, circumscripția nr. 29 Neamț

Obiectul întrebării: Probleme grave la drumul Axial  DJ 155F Izvorul Muntelui -Durău

                                           Stimate Domnule Ministru,

 Vă aduc la cunoștință o problemă de importanță majoră, sesizată de cetățenii din Neamț, ce vizează drumul Axial DJ 155F Izvorul Muntelui – Durău, o problemă neasumată public de către Consliliul Județean Neamț, cel care a inaugurant de două ori acest segment de drum, ale cărui costuri s-au ridicat la câteva milioane de euro și pentru care nu a existat, vreodată, proces-verbal de recepție a lucrării.

Situația este similară cu cea a podului de la Luțca, obiectiv care, de asemenea, nu a fost niciodată recepționat, dar pe care s-a dat drumul la traficul rutier, apoi s-a prăbușit.

În acest moment putem spune că pe Axial se circulă ilegal, atât timp cât nu a fost recepționat, drumul fiind, la această oră, de fapt, un șantier. De altfel, firmele de asigurări și-au avertizat toți angajații și colaboratorii să nu despăgubească șoferii implicați în evenimente rutiere pe Axial, tocmai pentru că drumul nu este încadrat la categoria drum public. Axialul nefiind niciodată recepționat, nu este drum public, iar cei care se aventureaza pe el, o fac pe propria răspundere, pentru că autoritațile care ar trebui să administreze cu simț de răspundere județul Neamț trec sub tăcere această stare de fapt.

 Dacă în cazul podului de la Luțca șansa a făcut să nu fie victime, pe Axial ar putea să se producă o nenorocire, pentru că, în unele locuri, situatia este destul de gravă. Punctul cel mai sensibil se situează cam pe la jumatatea drumului, unde recent a avut loc o alunecare de teren, ceea ce, în viitorul apropiat, ar putea conduce la desprinderea unui versant ce ajunge cu totul pe partea carosabilă sau ar putea să antreneze în deplasare o alunecare de teren de amploare. Se mai poate observa că deplasarea terenului este intr-o permantentă dinamică, iar dacă deplasarea terenului continuă fără să se intervină, se poate surpa și drumul.

Iar, la câțiva kilometri, spre stațiunea Durău, există urmele unei alte alunecări de teren, carosabilul fiind deformat pe toată lățimea lui, rezultând diferențe de nivel de aproximativ 15 centimetri.

Autoritățile au ales să ascundă meschin efectele, optând doar să acopere cu smoală crăpăturile rezultate în urma afundării.

Prin urmare, pe Axial se poate repeta oricand povestea de la Luțca, cu concursul premeditat al institutiilor care ascund sub preș lipsa crasă de implicare și responsabilitate.

Tinând cont de cele mai sus menționate, vă solicit să dispuneți o anchetă a corpului de control vizand această lucrare ce ar fi trebui să fie gestionată cu celeritate și în folosul cetățeanului de către CJ Neamț și să îmi răspunddeții la următoarele întrebări:

  1. De ce s-a permis circulația pe Axial – Durău atât timp cât nu exită proces-verbal de recepție a lucrării?
  • De ce nu s-a recepționat aceasta lucrare? Care sunt cauzele?
  • Cât a costat această lucrare și ce fonduri au fost alocate?
  • Ce măsuri aveți în vedere față de persoanele care se fac responsabile de această situație, care poate cauza o tragedie ce se poate solda cu pierderi de vieți omenești?
  • Ce măsuri aveți în vedere pentru ca astfel de situații să nu se mai repete?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]