Dumitrina Mitrea – întrebare către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Clarificări asupra înlocuirii plafonului  de 9,4 % din PIB pentru pensii, parte a obiectivelor PNRR

Adresată:  Domnului  Ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene,

                Marcel-Ioan BOLOȘ

De către:  Doamna Mitrea DUMITRINA,

                Deputat AUR, circumscripția nr. 29 Neamț

Obiectul întrebării: Clarificări asupra înlocuirii plafonului  de 9,4 % din PIB pentru pensii, parte a obiectivelor PNRR

                                          Stimate Domnule Ministru,

           În cadrul unei întrevederi ce ați avut-o cu doamna Celine Gauer, DG Task-force Recovery, pe tema modificării PNRR, au fost discutate investiţiile ce urmează să fie parte din plan, printre care şi condiţiile necesare pentru implementarea cu succes a reformei pensiilor speciale şi a reformei sistemului public de pensii. În acest sens, Comisia Europeană a manifestat o deschidere privind posibilitatea eliminării/înlocuirii procentului de 9,4% din PIB cu includerea unei reguli de indexare care să fie în conformitate cu obiectivele de stabilitate financiară a cheltuielilor cu pensiile, ca procent din PIB, condiţionând viitoarele discuţii de implementarea celor două reforme.

             Doresc să reamintesc faptul că PNRR prevede modificarea formulei de calcul pentru pensiile noi şi pensiile în curs de plată, pentru eliminarea inechităţilor. Parametrii formulei vor fi aleşi cu atenţie, în aşa fel încât nivelul cheltuielilor cu pensiile să nu depăşească 9,4% din PIB                                                                                                                                                                     

           Ținând cont de aspectele mai sus menționate vă solicit să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Ce modificări a solicitat România, având în vedere deschiderea posibilității negocierii PNRR, însoțită de termenul de depunere a cererilor până pe 30 aprilie?
  2. A solicitat România, efectiv, renegocierea procentului de 9,4% alocat pensiilor, dar și modificarea jalonului care se referă la pensii speciale?

3. Dacă s-a solicitat renegocierea procentului de 9,4 % alocat pensiilor, care sunt condițiile Comisiei Europene în acest sens?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată:  Domnului Sándor PETRES, prefect al județului Harghita De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Acțiunile Instituției Prefectului din județul Harghita […]
Adresată: Domnului Tudorel ANDREI, Președinte al Institutului Național de Statistică De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Distribuția pe localități a […]
Adresată: Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Preşedintelui ANPM Laurențiu-Alexandru PĂȘTINARU, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor Mircea FECHET   De către: Senator Andrei BUSUIOC  Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Perioada de stocare și de prelucrare maximă […]
Adresată: Domnului Ministru al Apărării, Angel TÎLĂR, De către: Senator AELENEI Evdochia Circumscripția: nr. 14, Constanţa Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 27.09.2023 Obiectul întrebării: protejarea cetățenilor județului Constanța Stimate domnule Ministru,           Mă adresez dumneavoastră în contextul războiului nemilos al […]
Adresată: Autorității de Supraveghere Financiară, Președintelui Nicu Marcu De către: Senator Andrei BUSUIOC  Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Companiile de reasigurări Stimate domnule Președinte Nicu Marcu, Printre principalele modalități de protecție împotriva unor pierderi financiare considerabile […]
Adresată: Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministrul afacerilor externe Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, ministrul muncii și solidarității sociale Doamnei Ligia DECA, ministrul educației Domnului Alexandru RAFILA, ministrul sănătății De către Domnul senator: Dorinel COSMA Circumscripția electorală: Nr. 7, Botoșani Grupul Parlamentar: A.U.R. Ședința Senatului din data de: 27.09.2023 Obiectul […]