Dumitrina Mitrea – interpelare către Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene – Clarificări asupra decontării cheltuielilor de sprijinire a persoanelor refugiate

Adresată: Domnului Ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene

               Ioan Marcel BOLOȘ

De către:  Dumitrina MITREA, deputat AUR, circumscripția nr. 29 Neamț

Obiectul interpelării: Clarificări asupra decontării cheltuielilor de sprijinire a persoanelor refugiate

                                           Stimate Domnule Ministru,

            Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat pe 6 februarie anul curent, apelul pentru decontarea cheltuielilor efectuate în vederea sprijinirii persoanelor refugiate, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene în cuantum de 100 de milioane de euro.

           Cuantumul sprijinului este de 100 euro/săptămână, pentru maximum 26 de săptămâni, iar conform informațiilor oficiale se are în vedere sprijinul pentru cetăţenii ucraineni, străinii sau apatrizii care provin din zona conflictului armat din Ucraina, fiind  finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman pentru decontarea cheltuielilor efectuate de statul român pentru sprijinirea persoanelor refugiate din zona conflictului militar din Ucraina. Mai exact, se finațează măsurile de sprijin acordate de statul român refugiaţilor intraţi în România prin punctele de frontieră cu Ucraina şi Republica     Moldova, fie ei cetăţeni ucraineni, străini sau apatrizi, pe bază de cost unitar, pentru acoperirea nevoilor de bază imediate.

         În acest context, în decursul timpului au existat suspiciuni rezonabile că o parte semnificativă  a beneficiarilor  acestor decontări, cu concursul funcționarilor publici din mai multe unități administrativ teritoriale au obținut pe nedrept sume care ar fi reprezentat contravaloarea cheltuielilor cu hrana şi cazarea pentru cetăţeni ucraineni, refugiaţi, depunând la unitățile administrativ teritoriale unde sunt arondați un număr destul de mare de cereri de decontare, urmând să obţină ilegal o sumă consistentă din bugetul Fondului de Rezervă Bugetară.           

         Tinând cont de cele mai expuse mai sus, vă solicit să îmi transmiteți un răspuns ce vizează următoarele aspecte:

  1. Care este procedura de organizare și desfășurare a acestui program
  2. Care sunt entitățile care gestionează această întreagă procedură (beneficiari eligibili, întocmire liste)
  3. Cum se distribuie aceste fonduri și, efectiv, care sunt persoanele care primesc acești bani
  4. Cine este responsabil, în situația în care apar decontări fictive, și cum va răspunde entitatea care se face vinovată de posibila cauzare a unor astfel de incidente.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu” organizează conferința „Femeia – între normalitate și ideologie” sâmbătă, 25 martie, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 12.00. Tema centrală a dezbaterilor este legată de valorile principale care definesc femeia în lumea contemporană și rolul acesteia în societate. După […]
AUR propune măsuri de sprijin pentru antreprenorii Români Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege care prevede că, în cazul construcțiilor cu destinație de producție sau depozitare, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru o valoare maximă de 1.000.000 lei […]
Nici săptămâna aceasta persoanele chemate la audieri în cadrul Comisiei de anchetă privind achizițiile din timpul pandemiei nu au dat curs invitațiilor transmise. Primele 7 puncte de pe ordinea de zi a comisiei au fost:  1) audierea domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătății, 2) audierea domnului Victor […]
Adresată:  Domnului Marian NEACȘU, Secretar General al Guvernului De către: Senator Claudiu TÂRZIU, președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni Circumscripția electorală: nr. 42 București Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 22/03/2023 Obiectul întrebării: Programul multianual de burse identitare pentru elevii români din Ucraina. Stimate […]
ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ Adresată:  Domnului Attila-Zoltán CSEKE, ministrul al Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 21/03/2023 Obiectul întrebării: Realizarea […]
AUR
Federația Maghiară de Fotbal a reușit să iasă din anonimat printr-o știre mincinoasă publicată pe siteul oficial al forului. Într-un articol infirmat chiar de UEFA, oficialii maghiari pretindeau că federația europeană și-ar fi dat acceptul pentru utilizarea materialelor cu harta Ungariei mari pe stadioane.    La mai […]