Dumitrina Mitrea (deputat AUR): ”Statul lovește din nou în români: pensiile private sunt dublu impozitate de la 1 august”

”Guvernul a introdus o nouă formă de dublă taxare: reținerea contribuției de 10% la Fondul de Asigurări Sociale de Sănătate (CASS) din pensiile private – Pilonul II și III – pentru sumele care depășesc plafonul de 3.000 de lei. Autoritățile continuă să apese pe umerii deja încercați ai celor care au muncit o viață întreagă pentru a-și construi un viitor mai sigur.

Pensiile private sunt rezultatul eforturilor și sacrificiilor a milioane de români care au contribuit la creșterea economiei și au ales să economisească responsabil, asumându-și lipsuri și privațiuni. Statul a încasat deja contribuțiile la sănătate (CASS) la momentul încasării salariilor din care s-au făcut aceste economii. Astăzi, cere din nou plata pentru aceiași bani. Este o formă brutală de furt legalizat și o sfidare directă a principiului contributivității.

Guvernul nu doar că impune un nou bir pe economiile personale, dar lovește direct în pensionarii care au achitat contribuții la sistemul de sănătate zeci de ani. Statul ar trebui să taxeze doar câștigul, nu întreaga sumă economisită deja din venituri impozitate.

Cerem abrogarea imediată a acestei măsuri injuste și restabilirea echității în sistemul de sănătate. România are nevoie de un sistem fiscal care încurajează munca și economisirea, nu de un sistem care le pedepsește.

De altfel, această decizie este o nedreptate profundă față de toți pensionarii care, deși au contribuit întreaga viață la sistemul public de sănătate, se văd astăzi obligați să plătească din nou CASS din pensiile lor”, a declarat Dumitrina Mitrea, deputat AUR.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE