Către: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, domnului Tánczos Barna, ministrul interimar
De către: Dragoș-Florin COMAN, deputat în circumscripția electorală nr.12 Călărași
Subiectul întrebării: Despăgubiri pentru fermierii din județul Călărași afectați de secetă în anul 2026
Domnule ministru,
Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură a solicitat deja fermierilor afectați de seceta severă din acest an să se adreseze autorităților locale și structurilor APIA de la nivel local, în vederea depunerii documentațiilor necesare pentru obținerea unor eventuale despăgubiri de la nivel guvernamental. Termenul comunicat de APIA este de numai 15 zile, în condițiile în care fermierii au aflat cu relativă întârziere, iar întocmirea documentației nu depinde exclusiv de aceștia.
Având în vedere dificultățile financiare deosebite cu care se confruntă fermierii ale căror culturi au fost calamitate de secetă și faptul că mulți dintre aceștia se află în imposibilitatea înființării culturilor agricole de toamnă, vă solicit următoarele informații:
- Care este cuantumul despăgubirilor pe care le va acorda Guvernul României (lei/ha) pentru fermierii ale căror culturi au fost calamitatea în anul 2026 din cauza secetei pedologice?
- Care este termenul la care anticipați că sumele acordate ca despăgubiri vor ajunge efectiv la fermierii din județul Călărași?
- Vă rog să precizați dacă pentru susținerea financiară a despăgubirilor acordate fermierilor ați solicitat asistența financiară a Uniunii Europene, care dispune de instrumente financiare dedicate acestor situații.

Comments are closed