Adresată:
Domnului Cătălin Marian PREDOIU, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Interne
De către: Deputat Dragoș-Florin COMAN
Circumscripția electorală nr. 12 Călărași
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 24.08.2025
Obiectul întrebării: Cititoare cărți electronice de identitate
Stimate domnule ministru,
Introducerea cărților de identitate electronice a fost prezentată ca un pas esențial pentru modernizarea administrației și facilitarea accesului cetățenilor la servicii publice digitale. În teorie, aceste documente ar trebui să reducă birocrația, să sporească securitatea și să deschidă calea către o administrație mai eficientă și mai apropiată de cetățeni.
Cu toate acestea, realitatea din teren arată că există numeroase sincope în aplicarea proiectului. Presa și cetățenii semnalează faptul că noile documente sunt adesea imposibil de utilizat, întrucât multe instituții publice nu sunt dotate cu cititoarele compatibile. În lipsa acestor echipamente, oamenii sunt nevoiți să continue să prezinte documente pe suport de hârtie, contrar obiectivelor asumate prin digitalizare.
Mai mult, atribuțiile de implementare și finanțare par să fie împărțite între nivelul central și cel local, fără o coordonare unitară și fără termene clare de realizare. Această situație generează confuzie atât pentru instituții, cât și pentru cetățeni, iar încrederea publicului în procesul de digitalizare riscă să fie serios afectată.
În acest context, vă rog să aveți amabilitatea de a clarifica următoarele aspecte:
1. Care este termenul concret până la care toate instituțiile publice — centrale și locale — vor fi dotate cu cititoare compatibile cu noile cărți de identitate electronice, astfel încât acestea să poată fi folosite în relația cu cetățenii fără obstacole?
2. Ce alocări bugetare clare sunt prevăzute pentru dotarea acestor instituții care în prezent sunt lipsite de echipamente adecvate? Există un fond special sau se vor aloca prin bugetele locale?
3. Intenționați să emiteți o instrucțiune sau ordin care să oblige instituțiile publice să asigure accesul la citire a cărților electronice de identitate, pentru a nu obliga cetățenii să prezinte alternative pe hârtie?
4. Cum se va asigura informarea publică, în special în zonele rurale sau în instituțiile unde infrastructura este deficitară, privind drepturile cetățenilor și modalitățile de soluționare a situațiilor când instituția nu are cititor?
5. În condițiile măsurilor de austeritate propuse și implementate de Guvernul Bolojan există resursele financiare astfel încât autoritățile publice să beneficieze de respectivele cititoare astfel încât serviciile publice furnizate către cetățeni să se ridice nu numai la nivelul de așteptare al contribuabililor, ci și la cel impus de Premierul României, domnul Ilie Bolojan?
Solicit răspuns scris.
Comments are closed