Adresată:
Domnului Ciprian Constantin ȘERBAN, Ministrul Transporturilor
De către: Deputat Dragoș-Florin COMAN
Circumscripția electorală nr. 12 Călărași
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 28.10.2025
Obiectul interpelare: Accesul gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România — respectarea drepturilor pasagerilor și a legislației europene
Stimate domnule ministru,
În conformitate cu Directiva (UE) 2020/2184 privind calitatea apei destinate consumului uman și cu principiile europene referitoare la protecția consumatorilor, statele membre trebuie să asigure acces gratuit la apă potabilă în spațiile publice, inclusiv în infrastructurile de transport, cum sunt aeroporturile.
În prezent, în aeroporturile internaționale din România (Otopeni, Cluj, Iași, Timișoara, Sibiu), nu există puncte funcționale de alimentare cu apă potabilă după controlul de securitate. În schimb, apa plată este vândută în spațiile comerciale la prețuri cuprinse exorbitante, între 10 și 15 lei/sticlă de 0,5 litri — prețuri semnificativ mai mari decât media europeană.
În acest context, vă rog să clarificați următoarele aspecte:
1. Ce măsuri concrete a luat Ministerul Transporturilor pentru implementarea prevederilor Directivei (UE) 2020/2184 privind accesul gratuit la apă potabilă în aeroporturi?
2. Există obligații contractuale în sarcina concesionarilor de spații comerciale privind stabilirea unor prețuri maximale pentru produsele de bază, precum apa plată?
3. Care este situația actuală privind existența sau funcționalitatea dozatoarelor de apă potabilă în aeroporturile din subordinea CN Aeroporturi București și Compania Națională Aeroporturi Timișoara?
4. În ce termen estimează Ministerul Transporturilor că pasagerii vor avea acces efectiv la apă potabilă gratuită în toate aeroporturile din România?
5. Intenționează ministerul să introducă o reglementare prin care operatorii aeroportuari să fie obligați să ofere acest serviciu, în concordanță cu normele europene?
Vă solicit răspuns scris.


Comments are closed