Dragoș Coman – Declarație politică – Economia românească în moarte clinică, multinaționalele pe perfuzii bugetare!

            Economia românească trece printr-o perioadă critică, iar acest lucru, oricât de mult s-ar dori să fie ascuns, este confirmat de Institutul Național de Statistică: PIB-ul a scăzut două trimestre consecutiv și suntem în recesiune; din cauza tăierii de venituri, consumul s-a prăbușit și pare că nu mai revine; inflația este de 4 ori mai mare decât media europeană; comenzile din economie scad; imobiliarele stau să se prăbușească. Aceasta este realitatea economiei românești.

La rândul său mediul de afaceri românesc se uita cu speranță la Guvern. Guvernul a promis un pachet de sprijin economic consistent. Însă, măsurile din pachetul de relansare economică se adresează, în principal, marilor companii multinaționale și mai puțin întreprinderilor mici și mijlocii. Altfel spus, companiile multinaționale par să fie cele care merită ajutate și salvate, în timp ce business-ul românesc introdus într-o comă forțată.

            Stimați colegi,

            Avem de-a face cu un dublu standard. Dacă o companie românească înregistrează datorii la bugetul de stat, autoritățile competente – ANAF-ul – instituie poprire în 15 zile. Pentru companiile mari cu capital străin există portițe legislative: de la eșalonarea datoriilor și până la tot felul de amnistii fiscale. Și, cu toate acestea, de la Guvern auzim narative despre competitivitatea firmelor românești. Cum să vorbim despre competitivitate și dezvoltarea firmelor românești când competitorii lor beneficiază de un tratament special?

Concluzia este dureroasă: Guvernul nu este interesat de faptul că peste 1 milion de antreprenori și peste 4 milioane de angajați din sectorul privat sunt pe marginea prăpastiei! Ei rămân grijulii cu marile corporații, care continuă să-și ducă profiturile obținute în România în afara țării, fie în țarile de origine, fie în paradisuri fiscale.

Nimeni nu vorbește despre acest lucru, dar instituțiile statului pun o presiune de neimaginat pe contribuabilii mici și mijlocii pentru un ban în plus la bugetul de stat, chiar și cu riscul falimentării mediului de afaceri românesc.

Distribuie acest articol!