„Ziua de ieri a arătat, în toată goliciunea ei, fața reală a actualei coaliții: aroganță, dispreț și abuz de putere. Moțiunile de cenzură depuse pentru a opri pachetul de legi care sufocă România au fost respinse în bloc, fără nicio deschidere spre dialog sau dezbatere.
Aceste „pseudo-reforme” nu ating privilegiile aparatului de stat și nu reduc risipa, dar lovesc direct în sănătate, educație, economie și în categoriile vulnerabile: pensionari, mame, studenți, antreprenori. Pacienții cronici sunt abandonați, firmele mici sunt sufocate prin impozitul pe cifra de afaceri, profesorii și elevii sunt lăsați fără sprijin, iar părinții aflați în concediu pentru creșterea copilului sunt obligați să plătească contribuții aberante.
Este evident că acest guvern nu urmărește interesul public, ci protejarea clientelei și a privilegiilor. De aceea, împreună cu colegii mei, am decis să contestăm la Curtea Constituțională patru dintre aceste legi, pentru a apăra statul de drept și drepturile românilor.
România nu poate fi condusă prin forță și abuz. Vom lupta până la capăt împotriva acestei mascarade legislative, pentru ca românii să nu mai fie sacrificați pe altarul risipei și al cinismului politic”, a declarant deputatul AUR Dorel Vulpoiu.
Comments are closed