Dorel Vulpoiu – Declarație politică – Statul român, subordonat intereselor corporatiste

   România se află într-un moment critic, în care însăși esența statului este pusă sub semnul întrebării. Declarațiile președintelui Nicușor Dan, prin care invită mediul privat să elaboreze politici publice și proiecte de lege, reprezintă un atac direct la adresa suveranității naționale și a principiilor constituționale.

Articolul 61 din Constituție este limpede: Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
A transfera acest rol fundamental către grupuri economice sau confederații patronale înseamnă a transforma democrația într-o ficțiune și a reduce statul român la rangul de instrument al intereselor private.

Este inacceptabil ca, într-o perioadă de criză economică și socială profundă, președintele României să se declare neputincios în fața aparatului administrativ și, în același timp, să predea decizia politică mediului de afaceri. O astfel de atitudine nu denotă reformă, ci abdicație de la responsabilitate.

În timp ce românii suportă povara creșterilor de taxe, a inflației și a lipsei de servicii publice decente, conducerea statului caută soluții nu în interesul cetățeanului, ci al marilor corporații.
Este o formă de privatizare a puterii politice, o trădare a mandatului pe care Constituția îl conferă instituțiilor democratice.

România nu poate fi condusă din birouri private, după reguli dictate de capital.
Parlamentul nu este un departament al mediului de afaceri, ci vocea poporului român.
Iar cei care încearcă să subordoneze statul intereselor economice trebuie să știe că legitimitatea democratică nu se negociază.

Statul român nu este de vânzare, iar poporul român nu va accepta niciodată ca țara sa să fie condusă de consilii de administrație, în loc de reprezentanți aleși.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Deputatul AUR Fabian Radu denunță prăbușirea totală a credibilității lui […]