Guvernul a demonstrat încă o dată că este complet deconectat de realitatea din spitale, școli și instanțe. Noua Lege a Salarizării, a stârnit un val masiv de nemulțumiri și proteste în rândul cadrelor medicale, profesorilor și grefierilor, care se văd nevoiți să iasă în stradă sau să își suspende activitatea.
Această lege este o reformă de fațadă care nu face decât să adâncească inechitățile din sistemul public. În loc să corecteze discriminările și să recunoască valoarea reală a muncii medicilor, profesorilor și a personalului din justiție, guvernarea a ales să impună o grilă de salarizare care menține discrepanțe uriașe și oferă creșteri insuficiente sau chiar iluzorii pentru categoriile esențiale ale societății.
Medicii, sunt suprasolicitați zilnic, duc lipsa de personal și se văd din nou trași pe linie moartă. Profesorii, de la care se așteaptă performanță în educația copiilor noștri, sunt tratați cu aceeași indiferență. Grefierii, piloni esențiali ai sistemului judiciar, sunt împinși spre suspendarea activității din cauza unor salarii care nu mai reflectă niciun efort și nici responsabilitatea postului.
Este inacceptabil ca Guvernul să trateze cu aroganță profesii vitale pentru funcționarea statului. În loc să investească serios în sănătate, educație și justiție pilonii unei națiuni puternice guvernanții preferă să promoveze o lege care generează haos social, nemulțumire și migrație accentuată a specialiștilor.
Atrag atenția că o lege a salarizării făcută în pripă, fără consultări reale cu sindicatele și cu categoriile afectate, nu poate aduce decât instabilitate și degradare a serviciilor publice. România nu își permite să își piardă medicii, profesorii și funcționarii din justiție din cauza unei politici salariale meschine și inechitabile.
Cer Guvernului: retragerea sau modificarea substanțială a legii; creșteri salariale reale și echitabile pentru personalul medical, didactic și auxiliar din justiție; respect față de profesioniștii care țin sistemul public pe picioare.
România are nevoie de o salarizare bazată pe performanță, responsabilitate și importanța strategică a fiecărei categorii, nu de o lege care adâncește nemulțumirea și falimentul sistemelor vitale.

Comments are closed