Darius Pop – întrebare către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale – Autorizații ISU pentru spitalele din județul Maramureș

Către: Doamna Simona BUCURA-OPRESCU, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale

De la: Domnul Darius POP, deputat în circumscripția electorală nr.26 Maramureș

Obiectul întrebării: Autorizații ISU pentru spitalele din județul Maramureș

Stimată doamnă ministru,

Controalele derulate în căminele pentru persoane vârstnice, adulți, copii și persoane cu dizabilități din țară, în urma ororilor descoperite la începutul lunii iulie în „azilele groazei” din Ilfov, au rezolvat parțial problema dar, se pare că au și creat o alta.

Cum activitatea a zeci de centre din țară a fost suspendată, iar multe au fost desființate cu totul, mulți dintre pacienții, majoritatea cu afecțiuni psihice și dizabilități grave, fie au fost plimbați prin diferite cămine sau spitale, fie au fost luaţi acasă de aparținători. Desigur, le puteți numi soluții provizorii, însă acest lucru a condus la supraaglomerarea centrelor rămase, inclusiv la aglomerarea unităților spitalicești care nu pot ține bolnavii internați la nesfârșit. În plus, fără tratamentul și îngrijirea de specialitate de care au nevoie, mulți pacienți au ajuns în stradă.

Prin urmare, stimată doamnă ministru, vă rog să îmi precizați:

  1. Câte centre care găzduiau pacienți cu afecțiuni psihice și dizabilități grave existau în România, înainte de iulie 2023, defalcat pentru fiecare județ în parte? Câte astfel de centre au fost desființate în urma controalelor efectuate după luna iulie 2023 și din ce județe?
  2.  Care este numărul total al pacienților cu afecțiuni psihice și dizabilități grave înregistrați în aceste centre? Câți dintre aceștia au fost luați în custodie de către aparținători și câți au fost redistribuiți spre spitale ori alte centre? Vă rog să îmi prezentați situația pentru fiecare județ în parte.
  3. Câți pacienți au rămas fără tratament și îngrijirea de specialitate de care au nevoie, ajungând pe stradă?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, explică cum coaliția Ciolacu-Bolojan-Kelemen aplică legea fundamentală a României, Constituția României. “Textul legal care guvernează procedura de suspendare a președintelui este următorul: „(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor […]
Asistăm la o realitate îngrijorătoare în România: marile lanțuri de hipermarketuri au monopolizat piața, iar statul, prin Consiliul Concurenței, nu doar că tolerează această situație, ci pare să fie complice! În toată Europa, există reguli clare: pe un anumit sector, un brand poate avea maximum două […]
Liderul grupului AUR din Senat, Petrișor Peiu, a acuzat reprezentanții coaliției de guvernare PSD-PNL de sabotarea opoziției, după ce Comisia de la Veneția a cerut o întrevedere cu parlamentarii AUR pe tema comasării și fraudării alegerilor, dar conducerea Senatului nu a informat grupul AUR cu privire […]
Deputatul AUR, Dan Tanasă, demontează ipocrizia PSD și a senatorului traseist Daniel Zamfir, care s-a lăudat ieri în Parlament cu campania PSD denumită “CUMPĂRĂ ROMÂNEȘTE”. „L-am auzit ieri pe Daniel Zamfir cum se dădea mare apărător al intereselor românilor și lăuda o campanie fictivă a PSD […]
George Simion, președintele AUR, a declarat miercuri seară, la finalul votului din plenul celor două camere ale Parlamentului că s-au depus, pentru a treia oară semnăturile pentru suspendarea lui Klaus Iohannis. ”Am depus a treia oară semnăturile pentru suspendarea lui Klaus Iohannis. Este absolut inadmisibil ce […]
AUR denunță abuzurile coaliției și solicită punerea pe ordinea de zi a Parlamentului suspendarea lui Klaus Iohannis! Președintele AUR, George Simion, a transmis un mesaj ferm de la tribuna Parlamentului, acuzând fraude, manipulare și indiferență față de cetățeni. “Plafonul nesimțirii de a-l lăsa pe plăvanul de […]